Video Meșterii populari, după închiderea târgurilor: Eram cu un picior în groapă, acum ne-au împins cu ambele
Târgurile se închid de luni, iar asta îi lasă pe meşteri şi producători fără singurii clienţi. În toată ţara, vizitatorii au căutat astăzi târgurile de toamnă ca să-şi facă provizii. Cei mai mulţi cred că nu vor mai prinde alt eveniment până primăvara viitoare.
- Târgurile se închid începând de luni, 9 noiembrie
- Târgurile vor fi închise pentru cel puțin 30 de zile
La Muzeul Țăranului din Capitală târgul e o tradiţie care marchează finalul toamnei. Acum marchează finalul anului pentru meşterii populari.
Daniel Stanciu, producător de ii: Pentru noi este foarte foarte greu pentru că în mare parte din pandemie, doamnele, neavând ce să facă, au cusut foarte mult și noi așteptam foarte mult aceste sărbători pentru că lumea de ziua națională, de sărbători, cumpără produse tradiționale.
Alexandra Popescu, reporter Observator: Este practic ultimul weekend în care meșterii pot să își mai vândă lucrările în târguri și asta pentru că de luni acestea se vor închide pentru cel puțin 30 de zile.
Dorian Petrescu, meșter: Cam toți de aici din asta ne întreținem.
Florin Cramaret, sculptor lemn: Până acum eram cu un picior în groapă. Acum o să ne dea un bobârnac și o să cădem cu ambele picioare în groapă.
Daniel duce afacerea cu ii a familiei mai departem, iar târgurile sunt singurul loc unde le a putut expune până acum.
Daniel Stanciu, producător de ii: Noi reproducem iile autentice vechi și le coasem pe această pânză nouă. Totul este cusut exclusiv manual. Vrem foarte mult să adaptăm ia cu moda. La o ie pe care o coasem noi se lucrează minim 30 de zile.
Orice meşteşug are în spate generaţii.
Matei Deneș, meșter ceramică: Toate lucrurile pe care le vedeți aici sunt tradiționale, ce am moștenit de la părinți și de la bunici pentru că și părinții și bunicii tot cu ceramica se ocupau.
Dorian Petrescu, meșter: Totul este cusut manual. Pielea. Eu încerc conform stilului pe care îl abordez în general să fie o textura cumva vintage.
Florin Cramaret, sculptor lemn: La școală am întâlnit-o pe soția mea și din 1978 cioplim lemne amândoi că altceva nu știm să facem.
Şi la Mureș, Târgul Toamnei Târzii şi a primit ultimii oaspeţi.
La Brașov polițiștii au închis un târg de vechituri care funcţiona ilegal şi care avea sute de clienţi. Administratorul a fost amendat cu 10.000 de lei, iar alți 11 comercianți și vizitatori cu 4500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰