Antena Meniu Search
x

Mohamed Iman, tânărul care și-a omorât din gelozie fosta iubită, la Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Mohamed Iman, suceveanul arab care și-a omorât la Cluj-Napoca fosta iubită, pe asistenta medicală Ioana Valentina Catargiu, a fost condamnat pe viață pentru comiterea infracțiunii de omor calificat. Tânărul se afla deja închis în Penitenciarul Gherla.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 08.06.2021, 10:19

Mohamed Iman și victima lui, Ioana Valentina Catargiu
Mohamed Iman, tânărul care și-a omorât din gelozie fosta iubită, la Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viaţă - Facebook
  • Criminalul asistentei medicale a fost prins după sobă, în casa părinților lui din Suceava.

Potrivit soluției instanței, Mohamed Iman a recunoscut trunchiat faptele, în sensul că nu a recunoscut premeditarea omorului și nici furtul ori violarea de domiciliu, considerând ca deoarece avea cheia apartamentului ei putea intra înăuntru. Tânărul are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale.

”În temeiul art. 188 – art. 189 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul M.I.M.M., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat” se arată în soluția pe scurt a instanței.

De asemenea, magistrații au stabilit că tânărul trebuie să achite daune morale în valoare de aproape 300.000 de euro părților din dosar.

”În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. precum si art. 1349 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă M.M. şi obligă pe inculpatul M.I.M.M. la plata către această parte civilă a sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul BNR de la data de astăzi, 04.06.2021) şi a sumei de 9537 lei cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. precum ?i art. 1349 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C.V.F. şi obligă pe inculpatul M.I.M.M. la plata către această parte civilă a sumei de 80.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul BNR de la data de astăzi, 04.06.2021)”, se mai arată în decizia instanței, scrie Clujust.ro.

Ioana a fost ucisă în fața blocului, când se întorcea de la părinți

Ioana Valentina Catargiu avea 30 de ani și a fost ucisă de Mohamed Iman Mustafa Mohamed, un tânăr de 28 de ani cu tată alegerian și mamă româncă, din Udești. Ioana a avut o relație de dragoste cu Mohamed, însă din cauză că individul era mult prea gelos și posesiv a ales să pună capăt poveștii lor de iubire.

Tânărul nu a acceptat refuzul fostei sale iubite și a decis că mai bine o ucide decât să o piardă. Astfel, el a așteptat-o pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, unde a înjunghiat-o de mai multe ori pe Ioana. Fata n-a avut nicio șansă, medicii chemați de vecini la fața locului neputând decât să constate decesul tinerei.

Ioana Valentina Catargiu lucra ca asistentă medicală la o clinică din Cluj Napoca. Înainte, ea lucrase ca asistentă la cabinetul medical din comuna Stulpicani.

Fostul ei iubit a fugit imediat după crimă, dar a fost prins, 12 ore mai târziu, în satul în care locuiesc părinții lui, la Suceava, ascuns după sobă.

Articol realizat cu informații obținute de reporterul Observator Alex Prunean.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Mohamed Iman, tânărul care și-a omorât din gelozie fosta iubită, la Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viaţă