ÎPS Teodosie sfidează din nou distanţarea socială. Zeci de oameni înghesuiţi pentru o slujbă (video)
Zeci de oameni au intrat într-o biserică din Suceava pentru a participa la litughia oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
- IPS Teodosie a oficiat o slujbă la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Gheorghiţeni
- Oamenii s-au înghesuit să ajungă în fața altarului
Pe imaginile transmise live pe facebook chiar de Arhiepiscopia Tomisului se vede că nici enoriaşii, nici preoţii nu poartă măşti, deşi este obligatoriu.
Nici distanţa de doi metri între credincioşi nu e respectată, la slujba oficiată la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Gheorghițeni.
Ba mai mult, oamenii s-au înghesuit să ajungă în faţa altarului, iar mulţi au sărutat icoanele.
Ceremonia religioasă a avut loc în interiorul bisericii și a ținut aproximativ trei ore, cu o asistență la care au participat și copii.
Zeci de persoane au participat la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Maica stareţă a mănăstirii "Acoperamântul Maicii Domnului" din Dorna-Arini, Magdalena Onofrei, a declarat, conform Mediafax, că la împărtășanie au participat doar slujitorii, nu și enoriașii.
„Au participat la slujbă aproximativ 30 de persoane, inclusiv cei care au slujit. Din ce ştiu eu s-au impărtăşitt doar slujitorii, nu şi enoriaşii, însă dacă dumneavoastră aţi văzut pe imagini şi copii, eu nu ştiu, pentru că nu am văzut asta. În privinţa impărtaşaniei, lucrurile au rămas ca întotdeauna, folosind aceeasi linguriţă”, a precizat Magdalena Onofrei.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.
ÎPS Teodosie, scandaluri în pandemie
Teodosie Șnagoveanul, arhiepiscopul Tomisului, nu este la prima controversă în pandemia de coronavirus.
Pe 16 mai, cu un simplu gest, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpresfinţitul Teodosie, a încălcat legile statului român, recomandările medicilor şi poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, după ce a împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă, din acelaşi potir.
Zece zile mai târziu, Teodosie a repetat slujba de Înviere. Decizia Înaltpreasfinţitului Teodosie a creat o mică schismă în interiorul BOR. Patriarhia s-a dezis de a doua slujbă de Înviere. Cu doar câteva ore înainte de slujba în premieră, Arhiepiscopul Tomisului a explicat, în exclusivitate pentru Observator, că nu a fost vorba de o inovaţie, „nu este o dorinţă a mea, ci este o sete şi o dorinţă a credincioşilor”.
Tot în exclusivitate pentru Observator, teologii şi istoricii au explicat că sfidările lui Teodosie au ca posibilă explicaţie lupta pentru putere din interiorul Bisericii ortodoxe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰