Video Parcul unde vezi castelele României în miniatură, premiat drept atracția anului pentru copii
Dacă nu mai ştiţi ce locuri interesante să le arătaţi celor mici, venim noi cu o idee! Parcul Mini Transilvania din judeţul Harghita găzduieşte o colecţie impresionantă de machete care imită cele mai frumoase atracţii turistice din zonă, de la castele şi cetăţi până la mânăstiri şi biserici fortificate. Anual atrage mii de turişti, atât de la noi din ţară, cât şi din străinătate. Asta pentru că este un loc în care istoria se îmbină perfect cu arhitectura miniaturală.
În parcul Mini Transilvania, de la Băile Selice din apropiere de Odorheiul Secuiesc, turiştii se pot bucura de cele mai râvnite atracţii turistice de la noi din ţară, realizate în miniatură. Castelele Bran, Peleş sau Mânăstirea Brâncoveanu sunt doar câteva dintre ele.
"Avem peste 130 de machete şi avem peste 20 de machete interactive", spune Fazakas Szabolcs, directorul parcului.
"Am auzit de la nişte vecini despre acest mini părculeţ. Avem un copil de cinci ani şi am venit cu el să-i arătăm castelele din Transilvania".
"Chiar mi se pare apropiate de realitate. Sunt frumoase, da", spun oamenii.
În parcul, ce se întinde pe o suprafaţă de opt mii de metri pătraţi, recent, s-a deschis şi o zonă în care sunt exppuse insecte uriaşe, multe dintre ele robotizate, astfel încât experienţa să fie cât se poate de interactivă.
Activitatea preferată a copiilor rămâne joaca
"Copiilor le place foarte mult, joacă toată ziua. Maxim o oră stau aici cu părinţii, până atunci nu se joacă cu telefoanele mobile... numai cu bilele", spune Fazakas Szabolcs, directorul parcului.
Fiind un loc educativ, dar şi distractiv pentru micuţii "exploratori", Parcul Mini Transilvania a fost premiat la concursul turistic "Destinaţia Anului". Este, oficial, "Cea mai bună cotaţie de atracţii pentru copii din România".
"Suntem foarte bucuroşi, pentru că am primit un premiu de la Clubul Copiilor. Chiar acesta este ţelul nostru ca să vină la noi cât mai multe familii", spune Fazakas Szabolcs, directorul parcului.
Fiind singurul parc multicultural din Transilavia, cu machete ale unor atracţii turistice simbolice din zonă, atrage anual mii de turişti, chiar şi din străinătate.
Biletul de intrare pentru adulţi costă 40 de lei, iar cel pentru copii este de 25 de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰