Moaștele Sfântului Ioan cel Nou, considerate remediu contra efectelor pandemiei
Demers fără precedent în județul Suceava. Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost scoasă din biserică şi trimisă prin tot judeţul, pentru a reda speranţa credincioşilor, în contextul pandemiei de COVID-19. Până acum, racla a fost plimbată prin zeci de localități spre bucuria credincioșilor.
- Moaştele Sfântului Ioan cel Nou, scoase pentru prima dată din municipiul Suceava.
- Moaştele Sfântului Ioan cel Nou, duse inclusiv la Spitalul Judeţean.
Pe parcursul zilei de luni, racla a străbătut toată zona de munte a judeţului Suceava, ajungând inclusiv la Mănăstirea Putna.
De la Putna s-a mers mai departe, către Suceviţa, Moldoviţa, către zona Câmpulung Moldovenesc, dar şi Vatra Dornei.
În acest moment, racla se află la Mănăstirea Râşca, de acolo urmând a parcurge toată zona Mălini.
Punctul final ar urma să fie Mănăstirea Voroneţ, de la Gura Humorului.
Marţi seara, racla este aşteptată să ajungă din nou la Mănăstirea Sfântul Ioan, din Suceava, dar nu înainte de a se opri la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, acolo unde în primăvară a fost punctul fierbinete al pandemiei de coronavirus în România.
Preoţii de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-au gândit că este un moment foarte bun pentru a face acest demers, astfel încât credincioşii să se poată ruga la moaştele Sfântului Ioan cel Nou la ei acasă.
Este un demers deosebit şi o zi ce poate fi considerată istorică, în condiţiile în care moaştele Sfântului Ioan cel Nou nu au mai ieşit până acum din municipiul Suceava.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰