Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Restricții de trafic în București, sâmbătă, 12 octombrie

Primăria Generală a anunțat restricții de trafic, sâmbătă, 12 octombrie, în zona centrală din București, din cauza mai multor evenimente, printre care Bucharest Marathon, Salonul Auto București 2019, dar și lansarea candidaturii Vioricăi Dăncilă la Preşedinţie.

de Daniel Murărescu

la 12.10.2019 , 07:27

Restricții de trafic în București, pe 12 octombrie Trafic restricționat în București, sâmbătă, 12 octombrie - Mediafax Foto / Alexandra Pandrea via Hepta

Primăria Generală a anunțat restricții de trafic, sâmbătă, 12 octombrie, în zona centrală din București, din cauza mai multor evenimente, printre care Bucharest Marathon, Salonul Auto București 2019, dar și lansarea candidaturii Vioricăi Dăncilă la Preşedinţie.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Comisia pentru avizarea adunărilor publice, a avizat, pentru week-end-ul 12-13 octombrie, un număr de 11 evenimente, care vor genera restricţii de trafic in zona centrală sau vor duce la aglomerarea anumitor artere ale Capitalei. Printre adunările publice organizate în acest sfârşit de saptămână se numără Bucharest Marathon, Festivalul ,,FEST(in) pe Bulevard” – 2019, Salonul Auto Bucureşti 2019 sau mitingul unui partid politic, care va avea loc la RomExpo”, transmit autoritățile. 

În vederea organizării evenimentului sportiv Bucharest Marathon, în perioada 12-13 octombrie,  traficul rutier se va restricţiona, după cum urmează: sâmbătă, 12 octombrie, între orele 06:30 – 19:00, iar duminică, 13 octombrie, între orele 06:30 – 17:30, fiind vizate B-dul Unirii, bretelele adiacente Pieţei Constituţiei şi b-dul Libertăţii, pe anumite portiuni.

Articolul continuă după reclamă

Restricţiile de trafic în București, sâmbătă, 12 octombrie 2019:

Pe acelaşi subiect

-        B-dul Unirii (ambele sensuri), între B-dul Libertăţii şi B-dul I.C.Brătianu şi bretelele adiacente Pieţei Constituţiei, între orele 06-30 – 19.00;

-        B-dul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi B-dul Naţiunile Unite între orele 07.00 – 19.00;

-        B-dul Libertăţii (benzile 2 şi 3), între B-dul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, între orele 07.00 – 19.00;

-        B-dul Libertăţii, între breteaua Parchetului General şi Ministerul de Finanţe începând cu orele 16.00 – până la orele 17.30 a zilei de 13 octombrie 2019;

-        B-dul Libertăţii, între B-dul Naţiunile Unite şi Splaiul Independenţei (ambele sensuri) începând cu orele 18.00  - până la orele 15.00 a zilei de 13 octombrie 2019;

-        B-dul Libertăţii, între Bd. Naţiunile Unite si breteaua Parchetului General (banda 2 si 3) începând cu orele 18.00 - pana la orele 17.30 a zilei de 13 octombrie 2019. 

Duminică, 13 octombrie 2019

-        Începând cu ora 04.00 se va face delimitarea culoarelor sportive si cele pentru urgente cu garduri si banda de catre organizator, fără închiderea traficului rutier;

-        Bd. Unirii (ambele sensuri) între Bd. Libertăţii şi Bd. I.C.Brătianu si bretelele adiacente Pieţei Constituţiei, intre orele 06-30 – 17.30;

-        Bd. Libertăţii între Calea 13Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite intre orele 06.30 – 17.30;

-        Bd. Libertăţii între Bd. Naţiunile Unite si Calea 13 Septembrie (benzile 2 si 3) intre orele 06.30 – 17.30;

-        Pe traseele curselor de 10 Km, 21 Km, 42 Km şi pe străzile care acced în acestea în intervalul orar 07.30 – 17.00.  

Arterele de circulaţie vor fi redeschise traficului rutier secvenţial, în funcţie de poziţia ultimului alergător care se încadrează în timpul regulamentar de concurs.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Restricții de trafic în București, sâmbătă, 12 octombrie