Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reţeaua de metrou din Capitală se extinde. Pe unde va trece Magistrala 7, cu 27 de staţii

Rețeaua de metrou din Capitală se extinde. Ministerul Transporturilor anunță miercuri că demarează proiectul unei noi magistrale în Capitală - Magistrala 7 care va traversa orașul de la sud-vest la nord-est.

de Redactia Observator

la 03.09.2025 , 16:38

Reţeaua de metrou din Capitală se extinde. Statie metrou Bucuresti - Profimedia

Miercuri, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a fost semnat protocolul de colaborare interinstituțională privind demararea și implementarea proiectului strategic "Magistrala 7 de metrou - Bragadiru - Voluntari".

"Continuăm să dezvoltăm în mod sustenabil regiunea Bucureşti - Ilfov. Am semnat, astăzi, alături de directorul Metrorex, Mariana Miclăuş, primarii sectoarelor 2 şi 5, Rareş Hopincă şi Vlad Popescu Piedone, primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, protocolul de colaborare interinstituţională pentru proiectul strategic Magistrala 7 de metrou - Bragadiru - Voluntari. Proiectul prevede extinderea reţelei de metrou pe o lungime de 26 km (cale dublă), cu 27 de staţii şi două depouri, pe traseul Bragadiru - Şos. Alexandriei - Calea Rahovei - Piaţa Unirii - Calea Moşilor - Şos. Colentina - Voluntari", a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor.

Conform unui comunicat al Metrorex, Magistrala 7 va avea o lungime totală de aproximativ 26 km (cale dublă) și un număr de 27 de stații și 2 depouri. Magistrala 7 va urmări un traseu SV-NE și va include următoarele zone:

Articolul continuă după reclamă
  • Bragadiru
  • Șos. Alexandriei
  • Calea Rahovei
  • Bd. Regina Maria
  • Piața Unirii
  • Bd. C. Coposu
  • Calea Moșilor
  • Piața Obor
  • Șos. Colentina
  • Voluntari
  • Șoseaua de Centură Nord-Est
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Reţeaua de metrou din Capitală se extinde. Pe unde va trece Magistrala 7, cu 27 de staţii