74 de români au ajuns cu trenul la muncă în Austria
Primul tren destinat muncitorilor sezonieri a ajuns dimineaţă în Austria. Zece ore a durat călătoria pentru cei 74 de români adunaţi din 18 judeţe.
- Muncitorii români au făcut 10 ore cu trenul până în Austria.
- Cei mai mulți dintre cei 74 de muncitori români au mai lucrat în Austria.
Tunde Szep: În drum nu a fost nicio complicaţie. Totul a fost în regulă. Condiţiile sunt bune şi n-am avut nicio problemă.
Călătorii rămân o noapte în Viena, timp în care vor fi testaţi pentru coronavirus şi vor primi şi rezultatele. Cheltuielile sunt suportate de angajatori.
Tunde Szep: După ce am coborât din tren ne-au verificat actele să fie în regulă şi ne-au condus într-un hotel de lângă aeroport, de lângă gara de unde am coborât din tren.
Tunde a mai lucrat doi ani în Austria. A îngrijit persoanele în vârstă, iar familia şi-a văzut-o mai mult în poze. Acum, după două luni de pauză forţată, se reîntoarce la muncă.
Erzsebet Szep, mama lui Tunde: E greu, mai ales acum, că două luni a fost acasă cu noi. Mai mult de două luni şi ne-am obişnuit.
La fel ca Tunde, cei mai mulţi dintre muncitori au mai lucrat în Austria.
Pe parcursul călătoriei, măsurile de siguranţă au fost respectate cu stricteţe. Înainte de îmbarcare, tuturor li s-a luat temperatura.
Oamenii au urcat în tren pe un culoar special. Au stat câte trei în fiecare compartiment şi toţi au purtat măşti şi mănuşi.
Până la Viena, garnitura specială a avut doar două opriri. La Curtici şi la graniţa cu Austria. Peste câteva zile, încă un tren cu muncitori români va avea aceeaşi destinaţie. Apoi, cursele vor fi regulate, câte una pe săptămână.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰