Scaunul de mașină pentru copii ar putea salva vieți, în cazul este montat și utilizat corect (Video)
Respectarea unor reguli simple poate salva vieţi. Aproape 50 de copii au murit și alți 284 au fost răniți grav în ultimul an, pe drumurile din România. Vieți irosite care puteau fi salvate dacă micii pasageri s-ar fi aflat în scaune speciale sau ar fi purtat centura de siguranță. Un experiment la care a participat și o echipă Observator arată că, pentru un copil, impactul poate fi devastator, chiar şi la viteză mică.
- Scaunul de mașină pentru copii trebuie utilizat până când copilul împlinește 11 ani sau depășește 135 de centimetri în înălțime.
Aşa arată un impact la doar 13 kilometri pe oră. Copilul, asigurat în scaun, fixat în spate, a rămas la locul său.
Pentru manechinul neasigurat, scenariul este cu totul altul.
Cel mai periculos este să ținem copilul în brațe, pe scaunul din față. Forța unui impact minor este imensă, de fapt.
Deşi scaunul nu este o garanție de supraviețuire în cazul unui accident grav, crește simțitor șansele copilului, pentru că acționează ca o armură în momentul impactului.
Alice Mitu, expert în siguranță auto: Scaunul se alege în funcţie de vârsta copilului pentru că pentru un copil mic vom opta întotdeauna pentru o scoică, aşa se numeşte popular scaunul destinat nou-născutului şi copilului mic până în vârsta de un an- un an şi jumătate, apoi, treptat, pe măsură ce copilul creşte, vom trece la un scaun de vârstă mai mare, adaptat anatomiei acestuia.
Laurențiu Mandu, trainer conducere defensivă: Şi scaunul de copil este un dispozitiv conceput special să îl protejeze pe copil, dar ca orice dispozitiv trebuie folosit corect. Dacă scaunul nu este prins corect, dacă copilul stă în scaun, dar nu are centuri, este degeaba. Exact ca şi centura de siguranţă în cazul unui adult.
Scaunul trebuie poziționat cu spatele până ce copilul împlinește vârsta de patru ani. Capul și coloana sunt cele mai vulnerabile, iar o fractură poate avea efecte devastatoare. Conform legii, scaunul special trebuie utilizat până ce copilul împlinește vârsta de 11 ani sau este mai înalt de 135 de centimetri.
Alice Mitu, expert în siguranță auto: Copilul poate să fie ținut pe scaunul din față, dacă montăm acest scaun cu spatele la sensul de mers şi dacă dezactivăm airbag-ul frontal. Este poziţia pe care o recomandăm cel mai puţin.
Putem pune scaunul pe locul din dreapta doar dacă nu mai este loc pe bancheta din spate sau dacă avem nevoie să îi ținem pe cei mici sub supraveghere constantă. Eficiența scaunului este dovedită de cifre. În primele șase luni ale acestui an, 19 minori au murit în accidente și 102 au fost răniți grav. 92 dintre ei nu aveau fixate elementele de siguranță ale mașinii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰