Se schimbă ora. Cum se dau ceasurile în această seară
România trece în această seară la ora de vară. În noaptea de 28 spre 29 martie 2026, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 va deveni 04:00.
Schimbarea, aplicată în majoritatea statelor Uniunii Europene, aduce mai multă lumină naturală în a doua parte a zilei, oferind seri mai lungi și mai luminoase. Totuși, această ajustare poate avea efecte asupra somnului, ritmului biologic și desfășurării activităților zilnice, mai ales în primele zile după modificare.
Cum se schimbă ceasurile în această seară
Trecerea la ora de vară în 2026 va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28–29 martie. În acel moment, ceasurile vor fi date cu o oră înainte, astfel că ora 03:00 devine 04. Această modificare înseamnă că duminică, 29 martie 2026, va fi cea mai scurtă zi a anului, având efectiv doar 23 de ore, pentru că vom pierde o oră de somn în momentul schimbării.
De ce se schimbă ora
Trecerea la ora de vară urmărește ca lumina naturală să fie utilizată mai eficient pe timpul serii, odată cu apropierea primăverii și a verii. După această ajustare, în general, răsăritul și apusul vor avea loc cu aproximativ o oră mai târziu, ceea ce înseamnă mai multă lumină după-amiaza și seara.
Cum a apărut ideea orei vară
La fel cum florile se întorc după Soare, pe măsură ce acesta se mişcă pe cer, aşa şi oamenii au descoperit un mod în care se pot folosi mai mult de lumina solară. Potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", prin adăugarea unei ore, pe timpul verii, economisim energia şi ne putem bucura de serile răcoroase de vară.
Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară în anul 1784. Plecând de la problema economisirii uleiului folosit la lămpile de iluminat, celebrul om de știință Benjamin Franklin a scris un eseu numit "An Economical Project", în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se afla la Paris, Franklin s-a ocupat de modul în care lămplile cu ulei produceau lumina şi cât de eficeinte erau acestea.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denmarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.
Ora de vară în România
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că: "În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00".
Ora de vară. Cum vor circula trenurile în noaptea de 28 spre 29 martie
CFR Călători informează, marți, că din data de 29 martie, trenurile vor trece la ora de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.
Într-un comunicat publicat, marți, compania precizează că mersul trenurilor nu se va schimba, cel intrat în vigoare rămâne valabil. Trenurile operate CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28 spre 29 martie, la ora 03:00, care va deveni ora 04:00.
După ora 04:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând, însă, ora oficială de vară. Trenurile de noapte aflate în circulație după ora 3:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 – 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
În ceea ce privește cursele internaționale, duminică, între stațiile de frontieră trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Pentru mai multe informații despre circulația trenurilor, călătorii se pot informa la numerele de telefon publicate pe CFR Călători, dar și pe cfr.ro., acolo unde se regăsesc tabelele de informare din București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța, actualizate în timp real, precum și pe portalul cfrcalatori.ro, la secțiunea de trafic intern. Eventual, călătorii pot să ceară informații și de la personalul CFR din stații.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
