Şeful CNAS, demis din cauza problemelor cu cardurile de sănătate
Criza cardului de sănătate continuă cu schimbări la nivel înalt. Şeful Casei de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, a fost demis de premier, iar conducerea CNAS ar putea fi preluată de Vasile Ciurchea. În tot acest timp, sistemul rămâne blocat şi pune pacienţii pe drumuri.
Criza cardului de sănătate continuă cu schimbări la nivel înalt. Şeful Casei de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, a fost demis de premier, iar conducerea CNAS ar putea fi preluată de Vasile Ciurchea. În tot acest timp, sistemul rămâne blocat şi pune pacienţii pe drumuri. În lipsa cardului, oamenii trebuie să demonstreze că sunt asiguraţi şi să facă rost de acte doveditoare. Ministrul Sănătăţii spune că problema s-ar putea remedia peste trei zile.
Sunt 23 de zile de când cardurile de sănătate nu funcţionează, iar medicii de familie încearcă să facă faţă solicitărilor offline. Pentru proasta gestionare a crizei, şeful Casei de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, a fost demis.
Noul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va fi Vasile Ciurchea. Acesta a mai fost preşedinte al Casei între anii 2007 şi 2009, dar şi între 2014 şi 2016.
Problemele le resimt pe pielea lor pacienţii. Deşi, în spitale, cardurile pot fi validate, nicio internare nu se face fără trimitere. Iar biletul se obţine doar de la medicul de familie, unde sistemul este deocamdată blocat.
- Serviciile medicale decontate de CNAS, îngheţate în 2025 la nivelul anului trecut. Colegiul Medicilor critică...
- "Nu merge deloc, e bătaie de joc". Pacienți pe drumuri și medici de familie nevoiți să lucreze noaptea, după ce...
- Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Ce solicită organizația
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Practic, asta înseamnă mai multă bătaie de cap pentru bolnavi, care trebuie să facă drumuri în plus ca să se interneze.
Angajatul unui spital spune că "atâta vreme cât nu mergi cu un talon de pensie sau cu o adeverinţă de salariat la medicul de familie, nu are cum să verifice în sistem dacă eşti asigurat sau nu. Sau, unde îi pune ştampila de la şomaj lunar, să îi dea ăia ceva la mână".
Premierul Viorica Dăncilă a trimis şi un control la CNAS, ca să verifice modul în care este gestionată problema. Între timp, Ministerul Sănătăţii a apelat la o soluţie de avarie. Va cumpăra servicii de mentenanţă a bazei de date pentru următoarele trei zile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰