Soferi profesionisti, fara habar
Soferii de autocar si de camion din Romania pot sa dea examen pentru atestat fara sa treaca macar odata prin salile de curs. Desi pregatirea teoretica ar trebui sa fie obligatorie
Patronii firmelor de transport spun ca mai mult de jumatate din cei care vin sa se angajeze nu stiu sa conduca masinile si nu au cunostinte teoretice. Asa ca multe vehicule au fost trase pe dreapta pentru ca nu are cine sa le conduca.
Totul se poate negocia la centrele de formare profesionala pentru soferi, desi regulamentul prevede ca soferul ar trebui sa asiste la cursuri de pregatire cel putin 30 de ore. Timp in care invata notiuni de mecanica, timpi de condus si regulamentele pentru transport de marfa si persoane.
La fel de flexibili cu pregarirea sunt si cei de la scolile de soferi. Acestia nu le impun candidatilor pentru categoriile C, D si E nici cursurile de legislatie si nici macar orele de pregatire practica. Asa ajung multi absolventi sa-si caute un loc de munca fara sa stie sa manevreze o masina cu gabarit.
"La momentul acesta avem 80 la suta din parc cu soferi si 20 la suta fara soferi. Daca ar exista o concurenta corecta, reala, probabil ca jumatate din soferii pe care ii avem acum nu i-am mai avea", a explicat Ion Lixandru, vicepresedintele Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania.
Oficialii Inspectoratului pentru Controlul Rutier, cei care ar trebui sa se asigure ca pregatirea in cadrul scolilor de soferi se face conform legii, spun ca fac controale, dar numai in anumite conditii.
"Verificam centrele de pregatire profesionala cand este cazul". Mai exact, cineva trebuie sa faca plangere pentru ca oficialii sa faca verificari. Asta desi se pot autosesiza in rice situatie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰