SPECIAL! Parcul de aventură de lângă Baloteşti
Dacă ar exista un Rai al aventurii, cu siguranţă aşa ar arăta. Ascuns în pădurea de lângă Baloteşti, parcul de aventură este locul în care nu ai cum să te plictiseşti
Dacă ar exista un Rai al aventurii, cu siguranţă aşa ar arăta. Ascuns în pădurea de lângă Baloteşti, parcul de aventură este locul în care nu ai cum să te plictiseşti
Cu alte cuvinte, nici nu ştii de unde să începi. Să spunem însă că traseele par prea dificile, iar curajul de pe drum dispare încet-încet. Poţi să-l recăpătaţi cu o săritură în gol.
Dacă nici senzaţia de cădere de la 15 metri nu vă pune sângele în mişcare, atunci nimic nu o va face. Iar acum, că adrenalina se resimte în întreg organismul, e momentul perfect să încercaţi unul dintre cele 11 trasee. De la cele mai simple până la cele mai dificil de parcurs.
Oferta de distracţie nu se opreşte aici. Dacă pur şi simplu nu vă place căţăratul prin copaci, puteţi încerca oricând tirul cu arcul. Iar dacă nici arcul şi săgeţile nu vă vin mănuşă, puteţi încerca să vă jucaţi de-a războiul pe terenul de paintball.
Însă, dacă ceea ce căutaţi este relaxarea, nimic nu e mai potrivit decât o sesiune de echitaţie, în ferma de 4200 de metri pătraţi a parcului de aventură.
Iar după o zi plină de aventură şi adrenalină vă puteţi reîncărca bateriile fie la restaurantul parcului, fie într-una dintre căsuţele din copaci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰