Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SPECIAL! Povestea castelului transformat în discotecă

A fost o vreme când zona de vest a ţării, în special Banatul, era destinaţia preferată a nobililor străini! Iar motivul era simplu. Zona era perfectă pentru construirea conacelor sau a reşedinţelor de vară

de Redactia Observator

la 11.05.2015 , 20:51

A fost o vreme când zona de vest a ţării, în special Banatul, era destinaţia preferată a nobililor străini! Iar motivul era simplu. Zona era perfectă pentru construirea conacelor sau a reşedinţelor de vară

Multe s-au pierdut în istorie, altele încă mai rezistă. Este şi povestea castelului Nako, din Sânnicolau Mare.

Ultimul moştenitor al moşiei a vândut-o pentru a plăti o datorie la cărţi. Ulterior, toată bogăţia adunată de conţii care l-au stăpânit a dispărut, subit, odată cu naţionalizarea. Iar în Epoca de Aur a comunismului, castelul a fost chiar şi discotecă. 

Vezi și

Departe de zilele de glorie de la finele secolului al 19-lea, castelul Nako din Sânnicolau Mare este totuşi unul dintre puţinele conace nobiliare faţă de care istoria, mai ales cea comunistă, a fost mai blândă.

Astăzi putem spune că zilele de glorie ale castelului au trecut. Pentru a înţelege de ce, trebuie să ne întoarcem în timp. Aproape un secol. Când castelul se afla în posesia ultimului conte Nako. Nepotul celui care a ridicat conacul.

La scurt timp, viciul care l-a făcut să vândă moştenirea familiei i-a adus sfârşitul. Dar noii proprietari şi-au văzut de viaţă. Asta până la venirea comunismului la putere.

Puţine mai sunt piesele de mobilier sau de decor care au rămas din acea perioadă.

După o vreme castelul a devenit sediul casei de cultură din oraş. Dar asta nu a însemnat neapărat, o renaştere.

Dar faptul că, spre deosebire de alte clădiri istorice, castelul Nako nu a fost transformat în depozit, a ajutat la păstrarea sa. Iar acum autorităţile locale au început un amplu proiect de restaurare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » SPECIAL! Povestea castelului transformat în discotecă