SPECIAL! Ultimul armurier autentic al Moldovei

Străzile din Cătămăreşti răsună de bocănitul ciocanelelor. Zarva vine dintr-o gospodărie veche. Acolo, într-un atelier micuţ, înghesuit între zeci de unelte, un bătrân îmblânzeşte fierul încins. Este Dumitru Cojocaru, ultimul armurier autentic al Moldovei. 

Arma şi cuţitul sunt mândria oricărui vânător ce se respectă! Iar cât de bună este fiecare dintre ele depinde de două lucruri. Felul în care e îngrijită şi felul în care e fabricată. Dar, dacă arma e aleasă de fiecare vânător în parte, de calitatea cuţitului este responsabil un singur om: armurierul.

În fine, era responsabil, pentru că această meserie este - astăzi - pe cale de dispariţie. Printre puţinii oameni care o mai ţin în viaţă e un bătrân din Botoşani. Poreclit de vânătorii pe care i-a învăţat mserie "Uliul", armurierul lucrează la fel de bine ca în urmă cu şapte decenii, când s-a apucat de această meserie. Şi asta în ciuda celor 85 de ani.

Vezi și

Pe vremuri, repara şi fabrica chiar şi arme de vânătoare. Acum, l-au mai lăsat puterile, iar vremurile şi legile s-au înăsprit. Dar de când se ştie a fost pasionat de armele de foc. Prima puşcă cu care a tras, a făurit-o chiar el. După care a plecat, pe furiş, la vânătoare.

Dar asta nu l-a oprit. Şi-a desăvârşit meseria şi cu timpul a devenit faimos printre vânători. Lucra ca nimeni altul, iar la poarta lui erau mereu oameni. Unii veneau cu armele la reparat, alţii doar pentru a primi un sfat.

Dacă în adolescenţă, pasiunea pentru arme i-a adus numai probleme, la maturitate i-a adus faimă. Atât de cunoscut era, încât a lucrat cuţite pentru cel mai puternic om al epocii de aur.

Şi mai fascinant decât talentul pentru arme al bătrânului este precizia acestuia. Nu lucrează cu niciun instrument de măsură. Dar tot ce iese din mâna lui este impecabil, de parcă ar simţi lemnul şi oţelul.

Fiul său a moştenit talentul tatălui, însă refuză să lucreze arme. Nu cât tatăl său încă trăieşte.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰