Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Specialiştii au descoperit meseriile viitorului

Meseriile viitorului se fac doar cu ajutorul calculatorului! Până şi tâmplarii, asistenţii medicali sau educatorii trebuie să înveţe să-şi facă treaba virtual. Chiar şi în România.

de Redactia Observator

la 10.02.2014 , 13:57

Salariile, însă, reprezintă o problemă. Dacă pentru cei care lucrează în IT şi tecomunicaţii, lefurile sunt evident cu multe zerouri. La ceilalţi se găsesc doar soluţii de avarie.

Unii profesori şi medici ar putea primi în plus 500 de euro pe lună, dar numai dacă se implică în proiecte europene.

Educator, tâmplar, avocat, asistent medical şi chirurg. Vor fi cele mai căutate meserii în viitorul apropiat. Dar toate aceste joburi vor fi strâns legate de tehnologie.

Vezi și

Altfel spus, se va căuta "educatorul digital" sau tâmplarul care "ciopleşte" mai întâi pe calculator şi apoi în lemn.

Viitorul acestor studenţi nu pare însă din film. Amfiteatrul arată fix ca acum 40 de ani. Cu specialităţile pe care le urmează tinerii au şanse mari să ajungă şomeri, iar munca lor să fie "transformată" în aplicaţii pe calculator. Aşa că se reinventează de pe băncile şcolii.

Specializări ca automatica şi ingineria medicală sunt din ce în ce mai căutate, chiar dacă presupun ani grei de studiu.

Specialiştii în resurse umane avertizează. Concurenţa va fi din ce în ce mai mare pentru un salariu consistent şi doar cei care învaţă să facă imposibilul din faţa unei tastaturi vor avea conturile pline.

În România, educatorii şi medicii vor fi la mare căutare. Dar, salariile lor nu vor creşte spectaculos. Bugetul României nu permite.

"Sprijinindu-ne pe proiectele europene pe care le putem realiza în aceşti ani putem creşte atractivitatea acestui domeniu, pentru că sunt şi posibilităţi de a plăti aceşti oameni din sistemul educaţional şi din sistemul de sănătate", spune Mihnea Costoiu, ministru pentru învăţământ superior şi cercetare. 

Pe termen scurt, doar unii profesori şi medici vor fi avantajaţi. Şefii din Educaţie şi Cercetare promit că vor da între 150 şi 500 de euro în plus pe lună celor care vor lucra la proiecte europene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Specialiştii au descoperit meseriile viitorului