Staţiunile montane, pregătite pentru turişti în ciuda lipsei zăpezii
Toamna caldă a întârziat sezonul de schi! Anul trecut, unele pârtii erau deja pline în această perioadă. Acum, ninsoarea se lasă aşteptată chiar şi la munte, iar primii schiori vor aluneca, cel mai probabil, pe zăpadă artificială. În staţiuni, se pregătesc tunurile.
Toamna caldă a întârziat sezonul de schi! Anul trecut, unele pârtii erau deja pline în această perioadă. Acum, ninsoarea se lasă aşteptată chiar şi la munte, iar primii schiori vor aluneca, cel mai probabil, pe zăpadă artificială. În staţiuni, se pregătesc tunurile, în timp ce voluntarii curăţă pârtiile metru cu metru.
Dis-de-dimineaţă, pârtia s-a umplut ca în plin sezon în staţiunea Covasna. Doar zăpada lipseşte pentru ca iubitorii sporturilor de iarnă să înceapă distracţia. Până atunci, însă, localnicii le pregătesc terenul.
Pârtia de schi are două tronsoane: unul de 400 de metri şi altul de un kilometru lungime. Pentru siguranţa sportivilor, voluntarii au periat fiecare centimetru de teren.
- O elevă de 15 ani a căzut de la etajul unui internat din Târgu Secuiesc. Adolescenta are fracturi la nivelul...
- Reacţia unui bărbat căutat în Belgia pentru furt, oprit în trafic în Sfântu Gheorghe. Ce le-a spus poliţiştilor
- Oraşul din România unde donatorii de sânge plătesc doar jumătate la impozitele locale. Care sunt condiţiile
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
E agitaţie mare şi în hotelurile din Covasna, staţiune căutată şi pentru izvoarele sale minerale. Fie că vor să-şi petreacă vacanţa în mijlocul naturii, fie că vor să se relaxeze la spa, turiştii au de unde alege.
Şi în Retezat, hotelierii se pregătesc pentru venirea turiştilor. Cămările au fost umplute cu bunătăţi tradiţionale: de la slănină afumată, până la murături aromate şi palincă de casă.
Pentru o minivacanţă de patru zile într-o cabană din inima Retezatului, un turist plăteşte între 1200 şi 1500 de lei. Oferta include cea mai frumoasă privelişte asupra Carpaţilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰