Statul scumpeşte benzina ca să facă autostrăzi
Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a prezentat în faţa parlamentarilor modul în care se vor împărţi banii din taxa pe combustibil. Acesta susţine însă că nu ştie exact şi câţi bani vor ajunge la bugetul statului din colectarea noii taxe.
Taxa de 7 eurocenţi pe litrul de combustibil va fi folosită atât pentru construcţia de autostrăzi cât şi pentru drumurile naţionale, informează Antena 3.
Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a prezentat în faţa parlamentarilor modul în care se vor împărţi banii. Acesta susţine însă că nu ştie exact şi câţi bani vor ajunge la bugetul statului din colectarea noii taxe.
Astfel, bugetul Ministerului Marilor Proiecte este construit pe taxa de 7 eurocenţi care ar urma să fie aplicată combustibililor. Asta deşi în legea Bugetului nu este prevăzut clar unde vor merge banii colectaţi din această taxă. Un lucru este sigur: fondurile vor fi cheltuite pentru drumuri.
"Taxa de 7 eurocenţi, aşa cum am spus, merge în bugetul Departamentului de proiecte de infrastructură pe autostrăzi şi drumuri naţionale. Această taxă s-a pus pentru a se finanţa autostrăzi şi drumuri naţionale. Bugetul a crescut cu aproximativ un miliard de lei, deci banii se regăsesc, dacă are cineva buna credinţă să se uite la cifre", a spus ministrul.
Parlamentarii din comisia de buget i-au acuzat pe reprezentanţii Guvernului că aplică acciza de 7 eurocenţi ca să acopere găurile din fondurile altor instituţii.
Având în vedere că în România s-au vândut circa 7 miliarde de litri de carburanţi în 2012, rezultă că noua taxă de 0,07 euro va aduce la bugetul statului un plus de 500 de milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰