Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tudorel Toader, PRIMA REACŢIE în cazul Puiu Popoviciu! "Sunt SURPRINS, ca să nu zic nedumerit, că a putut să ..."

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, în această dimineaţă, că că este surprins de faptul că omul de afaceri Puiu Popoviciu a putut pleca din ţară chiar înaintea sentinţei defintive. El a spus că documentele în vederea extrădării acestuia vor fi trimise cât mai repede la Londra.

de Redactia Observator

la 16.08.2017 , 09:17

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, în această dimineaţă, că că este surprins de faptul că omul de afaceri Puiu Popoviciu a putut pleca din ţară chiar înaintea sentinţei defintive. El a spus că documentele în vederea extrădării acestuia vor fi trimise cât mai repede la Londra.

"Sunt surprins - ca să nu zic nedumerit - cu privire la faptul că și în alte cazuri cu rezonanță publică - Puiu Popoviciu a putut să plece din țară exact, exact înainte de hotărârea definitivă, sustrăgându-se astfel, fie și temporar, exigențelor legii penale, mandatului de arestare. (...) Am vorbit zilele trecute cu conducerea direcției de specialitate. Redactăm documentele și le trimitem la autoritățile judiciare londoneze", a spus Ministrul Justiției.

Puiu Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, s-a predat luni poliţiei londoneze, fiind reţinut. Ulterior, el a fost pus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire sterline, fiind obligat să poarte o brăţară electronică de supraveghere.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, el este obligat să se prezinte 3 zile pe săptămână la secţia de poliţie din Londra.

Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei sunt instituţiile abilitate să se ocupe de extrădarea sa.

Puiu Popoviciu, condamnat definitiv, în 2 august, la şapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa" pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, a fost dat în urmărire internaţională, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea poliţiştilor cu privire la eliberarea unui mandat european de arestare pe numele său.

Poliţia Capitalei a primit, în seara condamnării omului de afaceri, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, iar la adresa acestuia din Bucureşti s-a prezentat o echipă de la Biroul Urmăriri al Poliţiei, pentru a-l ridica şi a-l duce la penitenciar. Întrucât nu a fost găsit la locuinţa din centrul Capitalei, omul de afaceri a fost dat iniţial în urmărire naţională.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri sociale » Tudorel Toader, PRIMA REACŢIE în cazul Puiu Popoviciu! "Sunt SURPRINS, ca să nu zic nedumerit, că a putut să ..."