Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultimul weekend cu reduceri la mare. 1600 lei pentru 4 nopți de cazare și șezlonguri la jumătate de preț

Este ultimul weekend cu preţuri de extrasezon pentru turiştii care se cazează la mare. Găsesc reduceri şi pe plajă, la şezlonguri, dar şi la băuturi. Din 20 iunie, tarifele hotelierilor vor creşte cu 20%.

de Andreea Filip

la 13.06.2025 , 20:41

Vremea e perfectă la mare, chiar dacă soarele s-a mai ascuns azi printre nori.

Turiştii care vin în acest sfârşit de săptămână la mare găsesc temperaturi ideale pentru relaxare - între 22 şi 24 de grade Celsius. Apa mării se încălzeşte de la o oră la alta.

Numai bune sunt şi ofertele în această perioadă.

Articolul continuă după reclamă

"E mai ok decât luna iulie, august, adică e acceptabil, e rezonabil. Şi cazarea este destul de ok, sunt preţurile în regulă. Am găsit pentru 4 nopţi - 1600 de lei cu mic dejun", a spus un turist.

La beach baruri, un cocktail costă până în 40 de lei, iar o apă 11 lei. Pe un şezlong se achită 40-50 de lei.

"Oferim şi pachete promoţionale, la două sticle de vin cumpărate, una este gratis. Avem amenajată inclusiv o bază nautică, cu skijet şi diverse activităţi nautice", a explicat Iulian Filimon, manager de plajă.

Turiștii prind ultimele oferte la mare

De promoţii beneficiază şi tinerii care pleacă de la bac, direct la mare.

"Vă așteptăm cu super entuziasm weekendul acesta pe plaja noastră. Pentru cei care au susţinut examene de bacalaureat sau din sesiune, pentru că aţi muncit din greu, este rândul vostru să vă distraţi. Aveam o reducere de 50% la perne şi la şezlonguri, cât şi o reducere de 20% la bar", a anunţat Luminiţa Pruteanu, reprezentant beach bar.

Cei care nu vor doar relaxare, ci şi adrenalină, au de unde alege.

"În zilele cu vânt ne putem da cu zmeul, ne putem da cu wing-ul, putem face stand up paddling. Cu cât este marea mai liniştită, cu atât ne bucurăm mai mult de acest sport. Când avem valuri, la Marea Neagră putem să facem şi surf", a precizat Costin, practicant de sporturi nautice.

Programul "Litoralul pentru toţi" durează până vinerea viitoare apoi hotelierii vor creşte preţurile.  

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Ultimul weekend cu reduceri la mare. 1600 lei pentru 4 nopți de cazare și șezlonguri la jumătate de preț