Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un fost sediu al Poliţiei Giurgiu, jefuit de hoţi. Printre suspecţi, s-ar afla chiar unii dintre poliţişti

România, ca un banc cu poliţişti. La Giurgiu, hoţii au jefuit chiar un fost sediu al Poliţiei în care erau depozitate bunuri confiscate: parfumuri, haine şi alte mărfuri de valoare. Printre suspecţi, s-ar afla chiar unii dintre polițiști.

de Adrian Lupușor

la 15.02.2021 , 20:48

  • Hoţii au dat năvala într-un fost sediu al Poliţiei Giurgiu, unde erau depozitate bunuri confiscate
  • Printre suspecţi, s-ar afla şi poliţişti

Jaf la Poliţie. Fostul sediu al Poliției Municipale din Giurgiu a fost spart. Hoţii au reuşit să intre în clădirea în care erau depozitate bunuri confiscate la percheziţii, cu toate că sediul avea, teoretic, sistem de alarmă. 

În momentul spargerii, sistemul de alarmă si supraveghere video nu a funcţionat. Aşa că hoţii au putut bine mersi să sară acest gard şi apoi să rupă lacătele uşilor. Ce a urmat, a fost o simplă formalitate.

Complici în rândul poliţiştilor

Vezi și

Din acest motiv, anchetatorii nu exclud posibilitatea ca hoții să fi avut complici în rândul polițiștilor. La Giurgiu, cetăţenii nu mai simt nici siguranţă, nici încredere. 

Cercetarea la fața locului a fost făcută abia vineri noapte, când criminaliștii au ridicat probele lăsate de hoți. Au fost luate amprentele tuturor polițiștilor care au intrat în clădire, pentru a le putea deosebi de cele ale suspecților. 

Au furat produse contrafăcute

Emanuela Sîrbu, agent de poliţie IPJ Giurgiu: "Nu au fost sustrase documente, câini sau alte bunuri aflate in patrimoniul institutiei, ci doar produse susceptibile a fi contrafacute".

Tâlharii sunt, însă, de negăsit. Până la prinderea lor, Poliția Giurgiu a deschis dosar penal pentru furt calificat. 

Citeşte şi: La Sibiu, câinii polițiști sunt antrenați pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2

Adrian Lupușor Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un fost sediu al Poliţiei Giurgiu, jefuit de hoţi. Printre suspecţi, s-ar afla chiar unii dintre poliţişti