Undă verde pentru încă 4,5 km de autostradă
Este cunoscut că autostrăzile din România se construiesc în ritm de melc dar avem şi o veste bună. Intră în lucru încă…4 kilometri şi jumătate de autostradă.
- Contractul a fost semnat în prezenţa premierului Ludovic Orban.
- Lucările trebuiau să înceapă încă din 2004.
Vorbim despre cel mai scurt lot de şosea de mare viteză din ţară, care va face legatura între Târgu Mureş şi Ungheni. Contractul a fost semnat în prezenţa premierului Ludovic Orban şi altor trei miniştri ai cabinetului. Şoferii vor putea circula pe noul tronson abia la finalul anului viitor.
După 16 ani de amânări şi tergiversări, contractul de execuţie a lotului 1 de şosea de mare viteză dintre Târgu Mureş şi Ungheni a fost semnat. Tronsonul are doar 4,5 kilometri şi va lega oraşul de pe malul Mureşului de restul Autostrăzii Transilvania.
Lucările trebuiau să înceapă încă din 2004, când a fost semnat primul contract, dar niciun muncitor nu a pus vreodata acolo o lopată de asfalt. A fost reziliat în 2013 şi scos din nou la licitaţie trei ani mai târziu. Contestaţiile au blocat însă totul.
Lucian Bode - ministrul Tansporturilor: Intre 2017 si 2020 am avut 10 contestatii la CNSC, 3 amanari de termene intr-o singura luna la curtea de apel si zeci de termene la tribunalul Bucuresti.
Construcţia celor 4,5 kilometri de autostradă şi a încă 4,7 km de drum de legatură costă 192 milioane de lei. Banii provin din fonduri europene, iar licitaţia a fost câştigată de o firmă din Austria.
Marius Mitrofan - manager de proiect constructor: Se vor realiza 9 poduri si pasaje, dintre care cele mai importante sunt pe autostrada - un pod de 138 m lungime peste Nerajului si 2 pasaje peste autostrada care sunt construite pe DJ151 D spre Acaţari si 151 B spre Ttarnaveni.
Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, dar ministrul Transporturilor vrea ca lotul să fie dat în folosinţă mai devreme.
Lucian Bode - ministrul Tansporturilor: Solicit aici constructorului sa nu mergem pana in 2022 cu receptia lui.
Autostrada Transilvania ar urma să aiba o lungime de 415 kilometri şi trebuia sa fie inaugurată încă din 2012. În prezent însă, se circulă pe doar aproximativ 100 de kilometri, pe tronsoane făra continuitate între ele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰