Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vacanță de vis în apele Greciei, într-o croazieră pe velier

Marea care se întinde nesfârşită dinaintea ochilor, plaje ascunse şi neatinse de turişti, la care se ajunge doar cu barca şi legănatul uşor al valurilor. Aşa arată noua Grecie. Mai exact, un alt fel de vacanţă spre care se îndreaptă tot mai mulţi turişti.

de Redactia Observator

la 30.06.2019 , 00:27

Marea care se întinde nesfârşită dinaintea ochilor, plaje ascunse şi neatinse de turişti, la care se ajunge doar cu barca şi legănatul uşor al valurilor. Aşa arată noua Grecie. Mai exact, un alt fel de vacanţă spre care se îndreaptă tot mai mulţi turişti. Un concediu personalizat, diferit cu totul de cele petrecute în staţiune, pe plaje aglomerate, în care stai întins pe şezlong. O săptămână petrecută pe puntea unui velier, înconjurat doar de prieteni, în care nicio zi nu seamănă cu alta.

Cum ieşi din port, peisajele îţi taie răsuflarea. Grecia pe care o ştim de pe uscat, cu drumurile sale înguste printre păduri de pin, arată cu totul altfel văzută de pe mare. Satele cocoţate pe stânci, scăldate în lumina soarelui, ni se dezvăluie rând pe rând. Insulele greceşti sunt vestite pentru frumuseţea lor şi nu e de mirare că artişti, vedete şi bogaţii lumii şi-au dorit să le aibă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Cum treci de insula lui Onassis, răsare din mare o plajă cu apă turcoaz pe care nu se vede nici picior de turist, la care se poate ajunge doar cu barca. Aici aruncăm ancora pentru o scurtă oprire.

În asemenea ape, poţi să te bucuri de privelişte direct de pe velier. Pe punte, cu soarele deasupra şi briza mării în faţă, libertatea este totală. E o senzaţie care atrage tot mai mulţi călători în astfel de vacanţe. Printre ei - şi români!

Dar distracţia într-o asemenea vacanţă nu înseamnă doar plimbări în larg. Fiecare port de la marea Ionică e ca un tablou.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Odată ajunşi în port, cel mai bun mod de a explora satele din insule şi livezile de măslini este să închiriezi o bicicletă. Aşa poţi opri în voie pentru poze sau doar să stai la umbra arborilor.

O croazieră de o săptămână prin Marea Ionică, pe puntea unui velier, nu costă mai mult de 400 de euro de persoană. Dar, pentru a închiria un vas, cu tot cu echipaj, trebuie mai întâi să convingi încă nouă prietenisă navigheze alături de tine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Vacanță de vis în apele Greciei, într-o croazieră pe velier