Antena Meniu Search
x

Scumpirile nu se mai opresc. Cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii cinci ani la mâncare, carburanţi şi servicii

Scumpirile nu se mai opresc. Niciodată în ultimii cinci ani nu au mai fost înregistrate creşteri atât de mari la mâncare, carburanţi şi servicii.

Vezi și

Scumpirile nu se mai opresc. Niciodată în ultimii cinci ani nu au mai fost înregistrate creşteri atât de mari la mâncare, carburanţi şi servicii, arată datele Institutului Naţional de Statistică! Chiar dacă unele salarii au fost majorate de la 1 ianuarie, de fapt, românii îşi permit acum să cumpere şi mai puţin, spun economiştii care văd semnele unei noi crize financiare. 

Luna martie a fost cea mai scumpă din ultimii ani pentru români. Inflaţia anuală a ajuns la cinci la sută. Cele mai mari creşteri înregistrate în luna martie, faţă de decembrie, anul trecut, au fost la legume şi la conservele de legume. Cu peste opt procente s-au scumpit acestea, iar din categoria aceasta şi cartofii au înregistrat creşteri de preţuri, peste 5 la sută. Nu sunt singurele, însă. Fructele şi conservele de fructe s-au scumpit şi ele cu 11 procente, la fel ca fructele proaspete. Citricele au înregistrat cele mai mari creşteri, 12 procente, faţă de luna decembrie. 

Cu bugetul pe care îl aveam anul trecut, acum coşul săptămânal sau lunar e mult mai gol. Acelaşi coş de cumpărături mă costa în decembrie, anul trecut, 37 de lei. Acum mă costă 40 de lei. O diferenţă cu care mi-aş putea cumpăra încă o plasă de portocale, de exemplu. 

S-au scumpit şi gazele, dar şi energie electrică. Iar creşteri la pompă se observă în fiecare lună, arată datele Institutului Naţional de Statistică. De astăzi, Institutul care i-a pulsul economiei va fi coordonat direct de premierul Viorica Dăncilă. 

Pe acelaşi subiect

Cumpărăm şi consumăm tot mai mult de la străini: legume, fructe, carne, toate sunt din import. Ce am adus din alte ţări a depăşit ca volum ceea ce noi am exportat. Iar balanţa pare greu de echilibrat. 

Creşterea preturilor vine şi ca urmare a majorărilor salariilor bugetarilor, mai mult forţată, spun economiştii. Tot economiştii cred că un euro ar putea ajunge la 4 lei şi 80 de bani, iar dobânzile vor continua să crească. 

Chiar dacă avem o creştere economică de 7%, direcţia nu e bună, ne averizează şi oficialii europeni. Economistul şef al BNR  atrage atenţia că nu suntem departe de o nouă criză economică.

Oficialii BNR cred că inflaţia va fi temperată abia pe finalul anului. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Scumpirile nu se mai opresc. Cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii cinci ani la mâncare, carburanţi şi servicii