Observator Special: Flamanzi, satul transformat in oras al urmasilor celor care au participat la rascoala din 1907

Peste istoria locului s-a ridicat un sat mai mare, apoi o comuna, pana ca in cele din urma, in 2004, sa fie ridicata la rangul de oras. O decizie care a condamnat oamenii de aici la o saracie si mai crunta decat cea care a dus la izbucnirea rascoalei. Doar ca, un secol mai tarziu, oamenii nu mai gasesc puterea sa-si ceara dreptatea decat printre dinti, la cate-un colt de ulita.

Asa incepe si asa incepe fiecare zi pentru oamenii din Flamanzi. In picioare inainte de primul cantat al cocosilor. Pregatiti de o noua zi de munca. Pregatiti sa ia in piept o soarta potrivnica.

Dumitru Prodan e obisnuit cu munca. Doar munca il tine in picioare, doar munca ii pune de mancare. Statul doar ia taxe si impozite. Toate la nivel de oras, caci Flamanziul este oras, desi oamenii traiesc ca la tara.

Inca mai poate sa rada. Chiar daca e haz de necaz. Putini stiu ca prin venele lui nea Dumitru Prodan curge sange de revolutionar. Bunicul lui a fost unul dintre primii oameni care s-au rasculat in 1907. La fel de putini stiu ca rascoala taraneasca din acelasi an a inceput de aici, din acest loc uitat de autoritati.

De rascoala din 1907 mai aminteste doar un monument din centrul orasului. Flacara revolutiei s-a stins odata cu revolta taranilor inabusita in sange. De atunci, oamenii tot rabda. Rabda neajunsurile, rabda lipsa de interes, dar mai ales rabda birurile. De unde platesc, doar ei stiu. La 10.000 de suflete, cat numara orasul, exista doar 500 de locuri de munca.

Ca o pacaleala a democratiei, pe 1 Aprilie 2004, comuna Flamanzi a devenit orasul Flamanzi. Urbea in care sunt mai multe carute decat masini. Si odata cu noul statut au crescut si darile la stat.

De la Revolutia incoace, s-a inchis tot. Fabrica, CAP, chiar si spital. Cu un an inainte de a deveni oras, unitatea sanitara din Flamanzi a fost transformata in azil de batrani.

Acum, oamenii sunt nevoiti sa mearga pana la Botosani chiar si pentru o pastila de dureri. Si-ar face-o, daca ar avea pe unde merge. Drumul European care trece prin urbe arata ca dupa bombardament.

Cand nu e acoperit de zapezi, drumul e aproape impracticabil. Un drum de un milion de euro de care s-a ales praful in mai putin de un an.

Oamenii au incetat de mult sa mai spere. Pentru ca, dupa cum spun chiar ei, politicienii isi aduc aminte de ei doar in anii electorali.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰