Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vinurile din SUA încep să prindă tot mai mult teren şi pe piaţa din România

Vinurile româneşti au concurenţă americană. Apreciate de mai bine de un secol în întreaga lume, vinurile californiene încep să prindă tot mai mult teren şi pe piaţa din România.

de Redactia Observator

la 30.09.2018 , 21:56

Vinurile româneşti au concurenţă americană. Apreciate de mai bine de un secol în întreaga lume, vinurile californiene încep să prindă tot mai mult teren şi pe piaţa din România.

California este cea mai întinsă și mai importantă regiune vinicolă din Statele Unite. Tradiţia vinului de peste ocean are o istorie de 300 de ani.

Ascensiunea americană în lumea vinurilor rafinate a început, însă, destul de târziu. În 1976, când, la concursul Judecata de la Paris, un chardonnay a detronat toate vinurile franţuzeşti. 

Vezi și

Abigail Rupp, adjunctul Misiunii Diplomatice a SUA: "Suntem cel de-al patrulea producător de vinuri din lume, California, de unde unde sunt vinurile din această seară, produce 85% din vinul nostru." 

Peste 18 milioane de hectolitri de vin, pe an, produc Statele Unite, clasându-se în top, după Franţa, Italia şi Spania. Soiurile principale cultivate în California sunt Cabernet Sauvignon și Chardonnay. 

Ambasada Statelor Unite încearcă să le facă şi mai cunoscute pe piaţa din România. 

Jonn Slette, ataşatul pentru Agricultură: "România are vinuri foarte bune, fără îndoială. Dar dacă ieşi la o cină specială şi vrei să încerci ceva unic, trebuie neapărat să alegi un vin american."

Savurat alături de somon sau cod sălbatic, pescuit din apele pure din Alaska, vinul american completează o cină specială. 

Indiferent de preparatul din farfurie, regula după care alegem vinul este simplă şi mereu aceeaşi, spun specialiştii.

Anul trecut, Statele Unite au exportat către România produse agroalimentare în valoare de 170 de milioane de dolari. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Vinurile din SUA încep să prindă tot mai mult teren şi pe piaţa din România