Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Val de scumpiri alarmant. În afară de carburanţi, se vor scumpi şi gazele, dar şi alimentele

Suntem în faţa unui val de scumpiri alarmant. Preţul benzinei şi motorinei a crescut din nou la pompă, chiar înainte de 1 octombrie.

de Redactia Observator

la 27.09.2017 , 20:22

Suntem în faţa unui val de scumpiri alarmant. Preţul benzinei şi motorinei a crescut din nou la pompă, chiar înainte de 1 octombrie. Şi e doar o veste proastă între foarte multe de acest gen. De la facturi, până la rate - totul costă mai mult faţă de începutul anului. Iar scumpirile continuă. La alimente, specialiştii spun că, în curând, România va ajunge să aibă aproape aceleaşi preţuri ca în vest, unde salariul minim este de 1.500 de euro.

Cu toate asigurările guvernanţilor, nici bine nu a fost reintrodusă o parte a accizei şi la unele companii benzina şi motorina au sărit de 5 lei litrul. 

Întrebat ce va face guvernul în problema accizei, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, dă vina pentru creşterea preţurilor pe companii. Chiar dacă guvernanţii nu ştiu, în nici două săptămâni, un plin de benzină a ajuns mai scump la pompă cu peste 4 lei. Iar unul de motorină cu 10 lei. Şi încă nu a fost aplicată cea de-a doua etapă a accizei, de încă 16 bani pe litrul de carburant, ce va fi introdusă de la 1 octombrie. Vom plăti cu 8% sau mai mult şi pentru alimente, spun analiştii. În cel mai bun caz, la un coş lunar va înseamna 80 de lei de lei în plus. 

Vezi și

Doar că în vest salariul minim este de 1.500 de euro. La noi, cu tot cu măriri, avem salarii mai mici de 5 ori. Abia anul acesta, salariul minim a crescut la 1.450 de lei, adică la 317 euro. Tot anul acesta, medicii au primit 25% în plus la lefuri, iar în învăţământ salariile au urcat cu 15%. Însă, creşterile salariale sunt anihilate de valurile de scumpiri. 

De la 1 octombrie, facturile pentru energie electrică şi gaz vor fi mai mari cu 5-6%. În creştere sunt şi ratele românilor. Astăzi indicele Robor, cel în funcţiie de care se calculează dobânzile şi apoi ratele, a ajuns la 1,25%, o valoare record a ultimilor doi ani. 

La un calcul simplu, cine plătea anul trecut o rată pentru casă de 910 lei, acum deja plăteşte 980 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Val de scumpiri alarmant. În afară de carburanţi, se vor scumpi şi gazele, dar şi alimentele