Astra Giurgiu este noua campioană a României la fotbal
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a primit trofeul de campioană a României, tricourile și medaliile de campioni, luni seara, pe stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, după meciul cu Dinamo (4-2), din etapa a noua a fazei play-off a Ligii I, penultima a campionatului
![](https://img.observatornews.ro/0/2016/5/3/177317/146225475156e7252f.webp?w=430&f=2&v=2)
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a primit trofeul de campioană a României, tricourile și medaliile de campioni, luni seara, pe stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, după meciul cu Dinamo (4-2), din etapa a noua a fazei play-off a Ligii I, penultima a campionatului.
Vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Robert Pongracz, a oferit tricourile, iar secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a înmânat medaliile de campioni. Căpitanul Astrei, Valerică Găman, a fost primul care a ridicat trofeul înmânat de oficialii Ligii. Președintele LPF, Gino Iorgulescu, a asistat la ceremonie din tribună.
Astra și-a asigurat titlul de campioană națională, primul din istoria sa, duminică seara, după ce Steaua și Pandurii au terminat la egalitate, 1-1, pe Arena Națională.
Astra, club înființat în 1921 la Ploiești, s-a mutat în 2012 la Giurgiu și mai avea în palmares două trofee, Cupa României și Supercupa României, ambele câștigate în 2014. Giurgiu devine al 13-lea oraș campion din fotbalul românesc.
- Jannik Sinner, liderul ATP, scapă cu doar 3 luni de suspendare, după un acord cu Agenţia Mondială Antidoping
- PAOK - FCSB 1-2 în Europa League. Roş-albaştrii au întors scorul după pauză
- Arenă de peste 580 de milioane de lei în Bucureşti. În curând, încep lucrările la stadionul lui Dinamo
- Victorii în deplasare pentru Bayern şi Benfica, în Liga Campionilor
- TAS respinge apelul FRF şi menţine amenda de 125.000 de euro încasată de România, în urma meciului cu Kosovo
Steaua cucerise titlul național în ultimii trei ani.
Astra, care terminase pe primul loc și la finalul sezonului regulat, va evolua din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Antrenorul Marius Șumudică a folosit în acest sezon următorul lot de jucători: Silviu Lung jr, George Gavrilaș, Ionuț Boșneag — portari, Pedro Queiros, Geraldo Alves, Junior Morais, Cristian Oros, Valerică Găman, Adrian Scarlatache, Ricardo Alves — fundași, Iulian Roșu, Takayuki Seto, Boubacar Mansaly, Fernando Henrique Boldrin, Damien Boudjemaa, Florin Lovin, Alexandru Ioniță II, Alexandru Stan, Filipe Teixeira, Alexandru Dandea, William De Amorim, Romario Moise, Fwayo Tembo (plecat) — mijlocași, Denis Alibec, Daniel Florea, Daniel Niculae, Constantin Budescu (plecat), Ninos Gouriye (plecat).
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰