Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Australian Open 2022: Organizatorii au anunţat programul zilei de luni. Când va avea loc meciul lui Djokovic

Organizatorii Australian Open, primul grand slam al anului, au anunţat programul zilei de luni, în care figurează şi meciul liderului ATP, Novak Djokovici, cu compatriotul său sârb Miomir Kecmanovic.

de Redactia Observator

la 16.01.2022 , 08:29

Djokovic Organizatorii au anunţat programul zilei de luni la Australian Open 2022 - Profimedia

Deocamdată nu se ştie dacă Djokovici va putea juca, deoarece judecătorii de la tribunalul federal din Melbourne nu au dat o decizie privind viza liderului ATP. Meciul este programat pe arena Rod Laver, în jurul orei locale 21.00 (12.00, luni, ora României), potrivit news.ro.

Tot luni, în ultimul meci de pe terenul 12,  Gabriela Ruse (82 WTA) va da piept cu italianca Jasmine Paolini (locul 52), iar în ultima partidă de pe terenul 14, Jaqueline Cristian (73 WTA) o va întâlni pe belgianca Greet Minnen (84 WTA).

Procesul lui Novak Djokovic s-a încheiat

Articolul continuă după reclamă

Audierile la tribunalul federal din Melbourne în dosarul vizei lui Novak Djokovici, care au durat între orele 00.30 şi 05.30, cu o pauză de o oră, s-au încheiat, iar concluzia presei australiene a fost că unul dintre argumentele importante ale echipei de avocaţi a tenismenului a fost demontat de un judecător încă din timpul pledoariilor celor două părţi.

Pe acelaşi subiect

Avocaţii sportivului au susţinut că participarea lui Novak Djokovic la Australian Open nu va genera proteste anti-vaccin, aşa cum a scris ministrul pentru a-şi motiva decizia. Dimpotrivă, expulzarea ar putea da naştere la tulburări. Reprezentanţii guvernului au afirmat, însă, că Djokovic a devenit un simbol al mişcării anti-vaccin din Australia. Câţiva protestatari cu drapele sârbeşti au manifestat în faţa tribunalului în timpul audierilor.

Programul Australian Open, afectat de procesul lui Djokovic

Procesul sârbului afectează toată desfășurarea Grand Slam-ului de la Melbourne, deoarece nu se poate comunica programul exact de desfășurare a competiției. Mai mult, eliminarea lui Djokovic din turneu va duce la schimbarea capilor de serie, ceea ce înseamnă și rearanjarea tabloului, deci și modificarea unor meciuri.

Reamintim că Alex Hawke, ministrul Imigrării din Australia, a decis vineri o nouă anulare a vizei lui Novak Djokovic, liderul mondial fiind considerat o amenințare pentru sănătatea publică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Sport » Australian Open 2022: Organizatorii au anunţat programul zilei de luni. Când va avea loc meciul lui Djokovic