Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Clasament WTA, 23 februarie 2026: Jaqueline Cristian redevine "racheta numărul 1" a României

Reprezentanţii WTA au dat publicităţii luni, 23 februarie 2026, noul clasament al celor mai bune jucătoare de tenis din lume, iar cifrele arată că Jaqueline Cristian a redevenit cea mai bine cotată jucătoare a României.

de Redactia Observator

la 23.02.2026 , 12:20

Jaqueline Cristian a urcat pe locul 33 în clasamentul WTA Jaqueline Cristian a urcat pe locul 33 în clasamentul WTA - Profimedia

Săptămâna trecută, Jaqueline Cristian a ajuns până în optimile de finală de la Dubai, iar graţie rezultatului respectiv, Jaqueline a urcat nu mai puţin de şase poziţii în clasamentul WTA, ajungând pe locul 33 mondial, cu 1.367 puncte.

Jaqueline a profitat de pasu greşit făcut de Sorana Cîrstea în aceeaşi competiţie. Sorana a ajuns şi ea până în optimile de finală de la Dubai, dar nu a reuşit să-şi apere sfertul de finală bifat anul trecut şi astfel a pierdut puncte WTA, retrogradând până pe locul 35 mondial, cu 1.344 puncte. 

România o mai are în TOP 100 mondial doar pe Elena Gabriela Ruse, care a urcat opt poziţii, până pe locul 72 mondial, cu 892 puncte.

Articolul continuă după reclamă

La nivel înalt, în TOP 10 mondial, avem o singură modificare. Italianca Jasmine Paolini a făcut rocadă cu rusoaica Mirra Andreeva în lupta pentru locul 7 mondial.

TOP 10 WTA arată astfel: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) - 10.675 puncte, 2. Iga Swiatek (Polonia) - 7.588 puncte, 3. Elena Rybakina (Kazahstan) - 7.253 puncte, 4. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 6.803 puncte, 5. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 6.768 puncte, 6. Amanda Anisimova (Statele Unite ale Americii) - 6.070 puncte, 7. Jasmine Paolini (Italia) - 4.047 puncte, 8. Mirra Andreeva (Rusia) - 4.001 puncte, 9. Elina Svitolina (Ucraina) - 3.845 puncte, 10. Victoria Mboko (Canada) - 3.214 puncte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
A început Postul Paştelui. Îl ţineţi?
Observator » Sport » Clasament WTA, 23 februarie 2026: Jaqueline Cristian redevine "racheta numărul 1" a României