Cum arată semifinalele de la US Open. Eliminarea favoritei 2, Iga Swiatek, cea mai mare surpriză de până acum

La US Open, ultimul Grand Slam de tenis al anului, s-au stabilit meciurile din semifinale, iar cea mai mare surpriză de până acum a fost eliminarea favoritei 2, poloneza Iga Swiatek.

de Redactia Observator

la 04.09.2025 , 14:04

Iga Swiatek nu a trecut nici în acest an de sferturile de la US Open, fiind eliminată de Amanda Anisimova Iga Swiatek nu a trecut nici în acest an de sferturile de la US Open, fiind eliminată de Amanda Anisimova - Profimedia

Nu vorbim, însă, despre o surpriză în ideea unei eliminări tocmai premature, ci o surpriză în ideea că Swiatek a fost eliminată de o jucătoare pe care o zdrobea în urmă cu mai puţin de două luni, la Wimbledon.

Dacă pe 12 iulie, în finala de la Wimbledon, Iga Swiatek îi administra americancei Amanda Anisimova un uluitor 6-0, 6-0, pe 3 septembrie, miercuri seara, Anisimova şi-a luat revanşa, în sferturile de la US Open, reuşind să o elimine pe poloneză în minim de seturi, 6-4, 6-3.

Interesant este că Anisimova a pierdut, până acum, un singur set în cele cinci meciuri jucate la US Open, acest lucru petrecându-se în turul III, când a învins-o pe românca Jaqueline Cristian, 6-4, 4-6, 6-2.

Articolul continuă după reclamă

Anisimova, cap de serie numărul 8, joacă, în semifinale, cu japoneza Naomi Osaka, favorită 23, sportivă care pare că-şi găseşte strălucirea de altă dată. Osaka a trecut în sferturi, 6-4, 7-6, de Karolina Muchova, din Cehia, a 11-a favorită a competiţiei. 

De altfel, şi Osaka a pierdut un singur set până acum, în cele cinci meciuri jucate la US Open, tot în turul III, 6-0, 4-6, 6-3, cu Daria Kasatkina, din Australia, favorită 15.

În a doua semifinală de la feminin se înfruntă Aryna Sabalenka, din Belarus, principala favorită a competiţiei, şi americanca Jessica Pegula, favorită 4. În sferturi, Sabalenka a profitat de abandonul Marketei Vondrouşova, din Cehia, în timp ce Pegula a trecut de Barbora Krejcikova, din Cehia, 6-3, 6-3.

La masculin, marii favoriţi nu au avut mari emoţii până acum. Italianul Jannik Sinner, favoritul 1, a trecut de compatriotul său, Lorenzo Musetti, favorit 10, scor 6-1, 6-4, 6-2, şi va juca în semifinale cu canadianul Félix Auger-Aliassime, favorit 25, care l-a învins, scor 4-6, 7-6, 7-5, 7-6, pe australianul Alex de Minaur, favorit 8.

Spaniolul Carlos Alcaraz, favoritul 2 al turneului, a trecut de cehul Jiri Lehecka, favorit 20, scor 6-4, 6-2, 6-4, şi va da piept cu legendarul sârb Novak Djokovic, favorit 7, care l-a eliminat pe americanul Tarloy Fritz, cap de serie numărul 4, scor 6-3, 7-5, 3-6, 6-4.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Sport » Cum arată semifinalele de la US Open. Eliminarea favoritei 2, Iga Swiatek, cea mai mare surpriză de până acum