Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jaqueline Cristian, victorie entuziasmantă în turul II la US Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată

Jaqueline Cristian a obţinut, joi seara, calificarea în turul III la US Open, ultimul Grand Slam de tenis al anului.

de Redactia Observator

la 29.08.2025 , 08:00

Jaqueline Cristian este singura româncă rămasă în competiţie la US Open, proba de simplu Jaqueline Cristian este singura româncă rămasă în competiţie la US Open, proba de simplu - Profimedia

Sportiva noastră a revenit, de la 0-1 la seturi, şi a obţinut o victorie entuziasmantă în turul II la US Open, 4-6, 6-2, 6-2, cu americanca Ashlyn Krueger, locul 38 mondial.

Duelul a durat o oră şi 48 de minute, iar în final românca s-a impus, în special graţie modului mai eficient în care a gestionat momentele importante ale disputei.

Jaqueline s-a calificat în premieră în turul III la US Open şi asta după ce, tot anul acesta, a ajuns în premieră atât în turul III la Australian Open, cât şi în turul III la Roland Garros, semn că românca traversează cea mai bună perioadă a carierei.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, calificarea în turul III de la US Open îi permite sportivei noastre să urce, măcar momentan, până pe locul 41 în clasamentul WTA Ranking Live.

Pentru Jaqueline urmează, însă, un duel de foc cu americanca Amanda Anisimova, locul 9 mondial, a 8-a favorită a competiţiei şi vicecampioana de la Wimbledon, din acest an.

Anisimova s-a calificat în turul III de la US Open după ce a trecut, scor 7-6, 6-2, de Maya Joint, din Australia, locul 43 mondial.

Jaqueline Cristian şi Amanda Anisimova nu s-au mai întâlnit până acum.

Din păcate, tot joi seara, Sorana Cîrstea a fost eliminată din ceea ce ar putea fi ultima ei participare la US Open, în condiţiile în care sportiva de 35 de ani a anunţat că este foarte posibil să se retragă din activitate la sfârşitul acestui sezon.

Sorana a luptat remarcabil în faţa Karolinei Muchova, din Cehia, locul 13 mondial şi a 11-a favorită a competiţiei, dar, în cele din urmă, a trebuit să se recunoască învinsă. A fost 7-6, 6-7, 6-4 pentru Muchova, la capătul unui meci care a durat aproape trei ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Sport » Jaqueline Cristian, victorie entuziasmantă în turul II la US Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată