Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lotul Bosniei şi Herţegovinei, echipa pe care România este obligată să o învingă în preliminariile C.M.

Naţionala de fotbal a României susţine sâmbătă, la Zenica, de la ora 21.45, un meci crucial în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, "tricolorii" urmând să dea piept cu Bosnia Herţegovina.

de Redactia Observator

la 10.11.2025 , 17:14

La aproape 40 de ani, veteranul Edin Dzeko rămâne liderul naţionalei din Bosnia şi Herţegovina La aproape 40 de ani, veteranul Edin Dzeko rămâne liderul naţionalei din Bosnia şi Herţegovina - Profimedia

Cele două echipe sunt, teoretic, în luptă directă pentru locul 2 în Grupa H, grupă controlată de Austria şi din care mai fac parte Cipru şi San Marino. Spunem în luptă teoretică pentru locul 2 pentru că ambele încă mai au şanse matematice la locul 1, dar este greu de crezut că Austria se va împiedica atât în Cipru, cât şi acasă cu Bosnia Herţegovina.

Cu două etape înainte de finalul preliminariilor, Bosnia Herţegovina are 13 puncte, iar România 10 puncte, ceea ce înseamnă că "tricolorii" sunt obligaţi să câştige sâmbătă seara, în infernul de la Zenica, în condiţiile în care jucătorii din Bosnia Herţegovina s-au impus în tur, la Bucureşti, 1-0.

Sâmbătă, România dă piept cu o formaţie care a avut evoluţii inconstante în ultima perioadă. Elevii lui Sergej Barbarez au alternat evoluţiile remarcabile, 6-0 în San Marino, 4-1 în Malta, cu evoluţiile modeste, 2-2 în Cipru, 1-2 în Slovenia.

Articolul continuă după reclamă

Tehnicianul de 54 de ani mizează pe aproape tot ce are mai bun fotbalul din Bosnia Herţegovina la ora actuală, în frunte cu legendarul Edin Dzeko, fotbalist care, la aproape 40 de ani, a adunat peste 200 de minute jucate în ultimele şase meciuri jucate de Fiorentina în competiţii cât se poate de tari precum Serie A şi Conference League.

Alături de Dzeko, Barbarez este pregătit să mai arunce în luptă fotbalişti de forţă precum Amir Hadžiahmetović, de la Hull City, Sead Kolašinac, de la Atalanta, sau Benjamin Tahirović, de la Brondby, dar şi pe Kerim Alajbegović, 18 de ani, de la Red Bull Salzburg, fotbalist considerat drept noul copil-minune al fotbalului bosniac.

Lotul Bosniei şi Herţegovinei pentru meciul cu România: 

Portari - Nikola Vasilj (FC St. Pauli), Martin Zlomislić (NK Rijeka), Osman Hadžikić (Slaven Belupo); Fundaşi - Sead Kolašinac (Atalanta), Dennis Hadžikadunić (Sampdoria), Amar Dedić (Benfica), Adrian Leon Barišić (Basel), Nikola Katić (Schalke 04), Nihad Mujakić (Eyupspor), Tarik Muharemović (Sassuolo), Arjan Malić (Sturm Graz), Emir Karić (Sturm Graz); Mijlocaşi - Amir Hadžiahmetović (Hull City), Benjamin Tahirović (Brøndby), Armin Gigović (Young Boys), Dženis Burnić (Karlsruher SC), Ivan Bašić (Astana), Dario Šarić (Antalyaspor), Esmir Bajraktarević (PSV Eindhoven), Ivan Šunjić (Pafos), Amar Memić (Viktoria Plzen), Kerim Alajbegović (Red Bull Salzburg); Atacanţi - Edin Džeko (Fiorentina), Samed Baždar (Real Zaragoza), Haris Tabaković (Borussia Monchengladbach).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Amânaţi decizia de a cumpăra o locuinţă în aşteptarea unei scăderi de preţuri?
Observator » Sport » Lotul Bosniei şi Herţegovinei, echipa pe care România este obligată să o învingă în preliminariile C.M.