Video Planul FRF după internarea de urgență a lui Mircea Lucescu. Medicii i-au interzis deplasarea la Bratislava
Emoţii pentru Mircea Lucescu! Selecţionerul echipei naţionale s-a prăbuşit azi din picioare, chiar sub ochii tricolorilor, la şedinţa tehnică a ultimului antrenament de dinaintea mediului cu Slovacia. A fost o sperietură zdravănă, medicii lotului naţional i-au acordat primul ajutor şi au sunat la 112. Salvatorii au fost chemaţi să intervină la o suspiciune de stop cardiorespirator, dar, din fericire, investigaţiile au arătat că selecţionerul a suferit doar tulburări majore de ritm cardiac. Nu e un diagnostic simplu, şi chiar dacă Mircea Lucescu e acum în stare stabilă, medicii i-au interzis deplasarea la Bratislava. Mircea Lucescu are 80 de ani şi a fost internat în mai multe rânduri în ultimele luni.
Mircea Lucescu a fost adus pe targă la Spitalul Universitar din Bucureşti. Medicii l-au diagnosticat cu tulburări majore de ritm cardiac şi l-au internat de urgenţă. Selecţionerul este acum în stare stabilă.
Alarma s-a dat în jurul orei 10 dimineaţa. Mircea Lucescu era aici, la baza sportivă din Mogoșoaia, când i s-a făcut rău. Membrii staff-ului au sunat la 112 şi până să ajungă echipajele SMURD, i-au acordat primul ajutor.
Stafful echipei naţionale s-a temut iniţial că selecţionerul a făcut un infarct. Jucătorii, care erau lângă el, au fost puternic afectaţi şi au vrut să vină după antrenor la spital. Dar medicii le-au interzis acest lucru pentru a nu-l obosi şi mai tare.
"Este pentru prima dată când trecem printr-o asemenea experienţă. A fost o situaţie de criză", a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
Mircea Lucescu ar fi vrut să se întoarcă în cantonament, imediat ce s-a simţit mai bine. Dar a fost convins de doctori să nu se joace cu sănătatea şi va rămâne în spital următoarele zile pentru investigaţii suplimentare. Ratează astfel deplasarea la Bratislava, pentru meciul cu Slovacia.
"FRF a încercat să anuleze meciul de la Bratislava, însă nu s-a reușit acest lucru. Totodată, s-a luat în calcul ca delegația României să plece mâine în Slovacia, dar singurul culoar de zbor disponibil ar fi fost prea târziu", a transmis Federaţia Română de Fotbal.
Medicii i-au interzis deplasarea la Bratislava
La Bratislava, Naţionala, care a plecat cu puţin timp în urmă, va fi condusă de secundul Ionel Gane. De pe patul de spital, însă, Lucescu va da în continuare indicaţii.
"Strategia a fost făcută împreună cu secunzii. Care vor conduce acest meci în directă legătură cu el, cred. Înainte de meci vor stabili...", a declarat Mihai Stoichiţă, preşedinte comisia tehnică FRF.
Ajuns la 80 de ani, Mircea Lucescu este cel mai longeviv selecţioner din istoria fotbalului. Însă antrenorul se confruntă cu probleme grave de săntătate. A fost internat de mai multe ori în ţară şi străinătate pentru tratament. Dar a tras de el pentru a termina campania echipei naţionale pentru Mondiale pe bancă. Apropiaţii spun că selecţionerul a fost puternic afectat de înfrângerea cu Turcia, care a însemnat şi eliminarea echipei din cursă.
Meciul cu Slovacia, în care tricolorii vor lupta pentru o victorie în onoarea antrenorului va fi difuzat în direct, marţi, de Antena 1, de la ora 21.45.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
