Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Răzvan Burleanu vrea să-i reducă semnificativ rentata viageră lui Mircea Sandu

"Mircea Sandu trebuie să renunţe la renta viageră nesimţită", spune noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

de Redactia Observator

la 06.03.2014 , 08:23

"A fost ca pe 22 decembrie 1989 în fotbalul românesc", s-a bucurat Mititelu după alegerile de la FRF.

75 de mii de euro pe an, secretară şi şofer, 500 de euro diurnă în deplasările din străinătate şi dreptul să administreze un etaj din Casa Fotbalului.

Sunt beneficiile de care Mircea Sandu vrea să aibă parte după retragerea de la FRF. Noul preşedinte, Răzvan Burleanu, nu e de acord.

Vezi și

"Atât timp cât domnul Mircea Sandu insistă cu această rentă viageră, pe care o care o consider nesimţită, nu cred că va găsi un partener de discuţie în ceea ce mă priveşte", a spus Burleanu. 

Duşmanii lui MIrcea Sandu au savurat victoria lui Burleanu.

''Este o zi istorică, pot spune că e un 22 decembrie 1989. Fotbalul românesc suportă o transformare şoc, pe care sincer nici eu nu o credeam în stare", a exultat Adrian Mititelu. 

"Lumea s-a săturat de Mircea Sandu şi de ceea ce a făcut Mircea Sandu de-a lungul a 24 de ani de domnie", a spus şi Ion Crăciunescu. 

Unii încă nu-l cunosc pe noul şef al fotbalului românesc.

"Am văzut şi eu în presă, venind spre stadion, că are 29 de ani, că are ochelari şi că e un băiat tânăr. Îi doresc din toată inima să reuşească, nu-l ştiu, nu-l cunosc, n-am vorbit în viaţa mea cu el, nu ştiu cine este, nu ştiu cât de capabil este", a declarat Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Răzvan Burleanu vrea să-i reducă semnificativ rentata viageră lui Mircea Sandu