Răzvan Lucescu, debut la Campionatul Mondial al cluburilor
Al Hilal, campioana en-titre a Asiei şi echipa antrenată de Răzvan Lucescu, debutează sâmbătă la Campionatul Mondial al cluburilor, competiţie găzduită de Doha (Qatar).
Al Hilal, campioana en-titre a Asiei şi echipa antrenată de Răzvan Lucescu, debutează sâmbătă la Campionatul Mondial al cluburilor, competiţie găzduită de Doha (Qatar).
Intrată direct în turul II al competiţiei, Al Hilal dă piept, de la 16.00, ora României, în direct pe TVR 1, cu Esperance Tunis, campioana Africii.
Trupa antrenată de Răzvan Lucescu a trecut deja peste câştigarea Ligii Campionilor Asiei şi s-a pregătit intens pentru debutul la Campionatul Mondial, mai ales că Al Hilal este considerată favorită la calificarea în semifinale.
Elevii lui Răzvan Lucescu sunt neînvinşi de aproximativ o lună şi jumătate şi au patru victorii la rând, iar cu Esperance Tunis speranţele celor de la Al Hilal se leagă, ca de obicei, de pofta de joc a vedetelor Sebastian Giovinco şi Bafetimbi Gomis.
Învingătoarea dă piept, în semifinale, cu Flamengo Rio de Janeiro, astfel că Răzvan Lucescu ar putea ajunge să-şi măsoare forţele cu portughezul Jorge Jesus, câştigător al numeroase trofee cu Benfica, Sporting şi Flamengo, dar şi antrenorul care a condus actuala echipă a lui Răzvan Lucescu în perioada 5 iunie 2018 - 31 ianuarie 2019.
Tot sâmbătă, într-un alt meci din turul II al Campionatului Mondial al cluburilor, mexicanii de la Monterrey, campionii Americii de Nord, dau piept cu Al Sadd, campioana Qatar-ului, ţara gazdă a competiţiei.
Meciul se va juca de la 19.30, ora României, şi va fi transmis în direct, de asemenea, de TVR 1.
Pentru a ajunge în turul II al competiţiei, Al Sadd a trecut, cu 3-1, după prelungiri, de exotica echipă Hienghene Sport, din Noua Caledonie, campioana Oceaniei.
Învingătoarea dintre Monterrey şi Al Sadd dă piept, în semifinale, cu FC Liverpool, campioana Europei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰