Reacţia lui Prestianni, jucătorul de la Benfica acuzat de Vinicius că i-a adresat cuvinte rasiste
Meciul dintre Benfica Lisabona şi Real Madrid, 0-1, din prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală din Liga Campionilor, a avut în prim plan un scandal monstru.
Vinicius a marcat pentru Real, iar apoi a primit cartonaşul galben, arbitrul francez Francois Letexier considerând că brazilianul s-a bucurat ostentativ, provocator, în faţa fanilor portughezi.
A fost momentul în care fanii Benficăi ar fi început să-i adreseze acestuia scandări rasiste, iar Vinicius a acuzat că inclusiv Gianluca Prestianni, jucătorul Benficăi, i-ar fi adresat cuvinte cu caracter rasist.
Vinicius a părăsit suprafaţa de joc, iar arbitrul a fost obligat să întrerupă partida pentru circa 10 minute, până când brazilianul a revenit pe teren şi jocul s-a putut relua.
După încheierea partidei, câştigate de "galactici", scor 1-0, Prestianni a ţinut să precizeze că nu i-a adresat lui Vinicius cuvinte cu caracter rasist, deşi şi-a pus tricoul pe gură, în momentul în care se certa cu adversarul său, pentru a nu i se putea citi pe buze ce îi spune acestuia.
"Doresc să precizez că nu am adresat în niciun moment insulte rasiste jucătorului Vinicius Júnior, care, din păcate, mi-a interpretat greşit cuvintele. Nu am avut niciodată remarci rasiste la adresa nimănui şi regret ameninţările pe care le-am primit din partea jucătorilor de la Real Madrid", a fost mesajul transmis de Prestianni. Fotbalistul a fost susţinut de oficialii Benficăi, aceştia transmiţând că "împreună suntem alături de tine".
În schimb, coechipierii lui Vinicius sunt, evident, de partea brazilianului. Atacantul francez Kylian Mbappe susţine că "jucătorul şi-a pus tricoul peste gură pentru a spune că Vinicius este o maimuţă. De cinci ori. L-am auzit eu. Şi jucătorii de la Benfica l-au auzit şi ei".
În schimb, Aurelien Tchouameni a ţinut să precizeze că "Prestianni ne-a spus că a rostit cuvântul „maricon” (homo) şi nu „mono” (maimuţă)".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰