Antena Meniu Search
x

România - Norvegia, meci decisiv pentru calificarea la Euro 2020

Naţionala de fotbal a României întâlneşte echipa similară a Norvegiei, marţi seara, într-un meci din preliminariile Campionatului European de anul viitor. Partida începe la 21.45 şi se joacă pe Arena Naţională, din Bucureşti.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 15.10.2019, 17:14

România are mare nevoie de victorie marţi seara
Tricolorii au pregătit cu multă atenţie duelul cu Norvegia - Facebook

Naţionala de fotbal a României întâlneşte echipa similară a Norvegiei, marţi seara, într-un meci din preliminariile Campionatului European de anul viitor. Partida începe la 21.45 şi se joacă pe Arena Naţională, din Bucureşti.

Disputa este una extrem de importantă pentru calificarea la Euro 2020, România, Norvegia şi Suedia bătându-se pe locul 2 în Grupa F, grupă dominată categoric de Spania.

România are nevoie de victorie cu Norvegia pentru a mai spera la Euro 2020

Cum a scos doar un punct din confruntările cu echipele importante din grupă, România este obligată să câştige partida de marţi seara pentru a rămâne în lupta pentru locul al doilea.

Dar situaţia Norvegiei este la fel de dramatică, formaţia antrenată de suedezul Lars Lagerback fiind în acest moment pe locul 4, la patru puncte de Suedia, echipa de pe locul 2.

În iunie, la Oslo, România a scos in extremis un punct, 2-2, după ce a fost dominată copios 75 de minute şi a răbufnit pe final, graţie în special atacantului Claudiu Keşeru, autorul unei duble.

Rezultatul din tur ne dă posibilitatea să visăm frumos, însă Norvegia este pe val, după ce a scos un egal extrem de important cu Spania, 1-1, la capătul unui meci în care ibericii au fost supuşi unui adevărat asediu pe final.

România - Norvegia, record mondial de copii prezenţi la un meci oficial

Pe lângă miza deosebită, partida poate fi abordată şi dintr-un alt punct de vedere. Astfel, organizatorii se pregătesc de un record mondial, peste 30.000 de copii şi însoţitorii acestora urmând să asiste la partidă, după ce UEFA a suspendat terenul echipei noastre.

Marţi seara, de la aceeaşi oră, 21.45, se joacă Suedia - Spania, un meci în care orice punct câştigat îi ajută pe nordici să abordeze cu multă încredere finalul de preliminarii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Sport » România - Norvegia, meci decisiv pentru calificarea la Euro 2020