Simona Halep a câştigat finala de la Wimbledon. Românca a spulberat-o pe Serena Williams în două seturi, 6-2, 6-2
Simona Halep a câştigat finala de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în două seturi, scor 6-2, 6-2.
Simona Halep a câştigat finala de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în două seturi, scor 6-2, 6-2.
Simona Halep (27 de ani, locul 7 WTA) e campioană la Wimbledon 2019.
Românca a trecut de Serena Williams (37 de ani, 10 WTA), scor 6-2, 6-2, în doar 55 de minute.
Pentru Simona Halep, este prima finală pe care o câştigă la Wimbledon, cel mai prestigios turneu feminin de tenis din lume.
Românca a obţinut astăzi al doilea trofeu de Mare Șlem din carieră, după cel de la Roland Garros 2018, și al doilea titlu pe iarbă, după cel de la de la s-Hertogenbosch 2013.
Simona Halep este campioană la Wimbledon
În setul I, agresivitatea şi ungiurile deschise au fost de partea americancei, însă Halep s-a apărat exemplar şi a contraatacat devastator. Mişcarea şi precizia loviturilor au fost în dreptul Simonei Halep, care a ajuns incredibil la unele mingi ce păreau imposibil de returnat. Însă românca le-a ajuns şi le-a trimis înapoi imparabil. La acest joc foarte bun al Simonei Halep s-au adăugat şi obişnuitele greşeli neforţate pe care Serena Williams le face în partidele ei.
Astfel, a rezultat un aproape de necrezut 4-0 pentru jucătoarea română, în 13 minute, cu break-uri în primul şi al treilea ghem. Williams a făcut apoi un foarte bun ghem cu serviciul şi a apărut şi ea pe tabelă.
Halep a avut probleme singura dată la serviciu în ghemul al şaselea, când a fost nevoită să salveze o minge de break.
Dar ea a putut să treacă peste acest obstacol şi să ridice scorul la 5-1. După un nou ghem la 0 reuşit de americancă, Halep a închis setul, cu 6-2, după 26 de minute.
Serena a părut că echilibrează jocul în setul al doiela, când, la început, a servit mai bine. Halep a fost prea bună pentru adversara ei ca să fie impresionată de câtva servicii reuşite ale americancei, astfel că, la 2-2, a găsit breşa în jocul rivalei şi a făcut break-ul. După încă un break la 4-2, Halep a servit pentru emci şi a făcut-o fără să-i lase vreo şansă adversarei, punând capăt meicului cu alt 6-2, după 55 de minute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰