Antena Meniu Search
x

Curs valutar

US Open 2023. Simona Halep, scoasă de pe lista participantelor după suspendarea provizorie pentru dopaj

Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj de anul trecut, a fost scoasă de pe lista participantelor la ediţia din acest an a turneului US Open, deşi iniţial se afla pe entry list.

de Redactia Observator

la 22.08.2023 , 10:24

- Profimedia

Asociaţia Americană de Tenis a precizat că Halep, dublă campioană de Grand Slam şi fostă număr 1 WTA, "a fost retrasă automat" în momentul în care a avut loc tragerea la sorţi a calificărilor de la acest turneu.

US Open 2023. Simona Halep nu mai apare pe lista participanţilor 

Locul lui Halep pe tabloul principal al turneului feminin de simplu de la Flushing Meadows a fost luat de americanca Taylor Townsend.

Articolul continuă după reclamă

În timpul unei suspendări provizorii, o sportivă nu este eligibilă pentru a concura sau a participa la niciun eveniment omologat. Halep a fost depistată pozitiv la US Open, anul trecut, cu substanţa interzisă Roxadustat, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis.

Pe acelaşi subiect

Halep a fost acuzată de o a doua încălcare a regulilor privind dopajul în luna mai, fiind acuzată de nereguli în paşaportul său biologic. Ea a fost cap de serie numărul 7 la New York în 2022 şi a pierdut în primul tur în faţa sportivei ucrainene Daria Snigur.

Pe lista pentru tabloul principal sunt, dintre românce, Irina Begu (31 WTA), Sorana Cîrstea (32 WTA), Ana Bogdan (49 WTA) şi Patricia Ţig (65 WTA – clasament protejat). Mai sunt pe listă, la categoria Alternates to Main Draw, Jaqueline Cristian (123 WTA), Gabriela Ruse (158 WTA), Irina Bara (218 WTA) şi Gabriela Lee (335 WTA), potrivit News.

Procesul de dopaj al Simonei Halep

La sfârşitul lunii august, anul trecut, Simona Halep a avut ultimul meci la US Open. După joc, a fost testată, iar pe 7 octombrie a fost anunţată că rezultatul este pozitiv. Două săptămâni mai târziu, Simona a anunţat că a picat testul antidoping. Sportiva a fost acuzată că a consumat Roxadustat, o substanţă interzisă pentru sportivi, iar asta îi poate aduce o penalizare drastică, chiar şi patru ani de suspendare, spun unii specialişti. 

Simona Halep are două trofee de grand slam şi este cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României. Câştigurile din carieră se ridică la peste 40 de milioane de dolari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » US Open 2023. Simona Halep, scoasă de pe lista participantelor după suspendarea provizorie pentru dopaj