Furtuni puternice şi ploi torenţiale lovesc în scurt timp 17 judeţe. Alertă meteo de vreme severă în România
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 17 județe, valabil marți, 27 august, între orele 13.00 - 22.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 17 județe, valabil marți, 27 august, între orele 13.00 - 22.00.
Avertizarea meteo vizează judeţele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj.
Potrivit meteorologilor, în zonele montane, în Maramureș și local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 50...60 l/mp. Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar și în restul teritoriului.
- Capitala şi 10 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore
- Vremea la început de aprilie. ANM anunță ploi dese și maxime sub 18°C
- Cod galben de inundații pe râuri din cinci județe
- Jumătate de ţară, sub cod galben de vijelii. În Capitală, o femeie a fost rănită de tencuiala căzută de pe bloc
- 13 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până la noapte. Harta zonelor unde sunt anunțate ploi și...

Caniculă şi disconfort termic, în următoarele zile
Este în vigoare și o informare meteo pentru zilele de marți, miercuri și joi, când, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade în toate zonele de câmpie și podiș, iar îndeosebi în Oltenia și Muntenia se vor atinge valori de 35...37 de grade.
În cursul zilelor de miercuri (28 august) și joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal și la munte, potrivit ANM.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰