Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peisaj de iarnă la munte. Viscolul a congelat crestele masivilor. În Retezat, o mare de nori s-a așternut peste muntele de zăpadă

Iarna a revenit în forţă la munte, cu viscol şi zăpadă pe creste. Vântul năprasnic a doborât brazi şi mai mulţi turişti au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor să coboare de pe trasee. Ninsoarea va continua la munte, dar cei care sperau să schieze de 1 decembrie va trebui să se mulţumească, în cele mai bun caz, cu o plimbare cu săniuţa. 

de Redactia Observator

la 29.11.2021 , 20:33

Viscolul a congelat crestele munţilor. În Vârful Omu, vântul suflă cu 100 de kilometri pe oră, iar temperatura resimţită este de minus 10 grade Celsius. În Masivul Vlădeasa, vântul este atât de puternic încât a făcut franjuri drapelul. Pe o asemenea vreme, orice drumeţie este riscantă. Au aflat pe pielea lor patru turişti, surprinşi de viscol în Retezat. Brazii doborâţi au blocat potecile. O noapte întreagă, au dârdâit într-o stână, aşteptând ajutoare.

Salvamontiştii au reuşit să ajungă la ei şi să-i coboare la poalele munţilor. Vremea este imprevizibilă la peste 2.000 de metri. Pe vârful Coştila, din Retezat, o mare de nori a apărut peste muntele de zăpadă.

La Bâlea Lac, stratul de omăt măsoară 11 centimetri şi e ger de crapă pietrele. Cele minus 5 grade de la prânz se simţeau ca minus 15.

Vezi și

Cabanierii de la Rânca își așteaptă turiștii

Pe acelaşi subiect

Ninsoarea a pus stăpânire şi peste unele staţiuni de la munte. La Rânca, în Gorj, copiii au făcut oameni de zăpadă şi s-au dat cu saniile.

Constantin Pănescu, cabanier: ”Mâine, poimâine, probabil se va da drumul la toate pârtiile de schi”.

Muncitorii lucrează la foc continuu să cureţe drumul spre staţiune.

Cabanier: ”Au început deja să vină turişti, ne pregătim pentru 1 decembrie”.

Tunete și fulgere la malul Mării Negre

Şi, în timp ce la munte iarna face legea, la malul mării şi-au făcut apariţia fenomene de vară. Au fost atenţionări cod galben de vijelii, tunete, fulgere, averse şi grindină.

De 1 Decembrie, contrar aşteptărilor, vremea se va încălzi în loc să se răcească. Cei din Ardeal vor avea nevoie de umbrele pentru că va ploua, iar dimineaţă va fi lapoviţă. 

În Capitală, ziua se anunţă însorită. Ceaţa nu va crea probleme în zori, în schimb vântul va fi destul de puternic. La amiază, termometrele vor indica în jur de 10 grade Celsius. La munte, va mai ninge, dar sunt slabe şanse să se poată schia zilele următoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Vremea » Peisaj de iarnă la munte. Viscolul a congelat crestele masivilor. În Retezat, o mare de nori s-a așternut peste muntele de zăpadă