Prognoza meteo pe 14, 15 şi 16 aprilie 2018 în Bucureşti. Vremea e neobişnuit de caldă
Vremea în Bucureşti pe 14 aprilie 2018 e neobişnuit de caldă. Prognoza meteo anunţă temperaturi ridicate şi pentru zilele de duminică şi luni.
Vremea în Bucureşti pe 14 aprilie 2018 e neobişnuit de caldă. Prognoza meteo anunţă temperaturi ridicate şi pentru zilele de duminică şi luni.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade, spune ANM.
Prognoza meteo pe 14 aprilie în Bucureşti
Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade.
Presiunea atmosferica va creşte uşor.
Vremea pe 15 aprilie în Bucureşti
Duminică, vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade.
Presiunea atmosferica va scădea uşor.
Progonoza meteo pe 16 aprilie 2018 în Capitală
Luni, vremea va fi uşor mai caldă decât normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰