Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România a înghețat azi dimineaţă la - 22 grade, iar gerul se intensifică spre weekend. Cât durează episodul de frig

România îngheaţă. După codul galben de ninsori, vine gerul. Meteorologii avertizează că ne aşteaptă cea mai geroasă săptămână din această iarnă cu minime ce vor coborî până la minus 22 de grade Celsius, inclusiv în Bucureşti. 

de Dalia Ionescu

la 20.02.2025 , 08:57

Temperaturile au scăzut în ultimele zile. În Capitală, după miezul nopţii s-au înregistrat -4 grade Celsius, iar vântul a intensificat senzaţia de frig.

Temperaturi minime înregistrate în această dimineață:

-22 grade Întorsura Buzăului

Vezi și

-22 grade Vf Omu 

Pe acelaşi subiect

-20 grade Poiana Stampei

-19 grade Obârșia Lotrului 

-18 grade Topliţa

-17 grade Miercurea Ciuc

-17 grade Joseni

-16 grade Sfântu Gheorghe CV

-15 grade Fetești 

-15 grade Alexandria 

-15 grade Oltenița 

-15 grade Videle 

-14 grade Roșiorii de Vede 

-14 grade Curtea de Argeș 

-14 grade Târgu Lăpuș 

-13 grade Slobozia 

-13 grade Urziceni 

-13 grade Câmpulung Muscel

-12 grade Ploieşti

-11 grade Vaslui 

-11 grade București Băneasa

România îngheaţă, vine gerul

După patru zile în care a nins necontenit în Capitală, gerul a înrăutăţit situaţia. Pe trotuarele care nu au fost curăţate de angajaţii de la salubrizare, zăpada s-a transformat în gheaţă.

În Capitală, ieri la prima oră, pe un frig chinuitor, oamenii îşi croiau drum spre staţiile de autobuz şi metrou. O probă de echilibru, printre nămeţi care treceau de genunchi. 

Paşii mici, ca pe coji de nuci, au păcălit zăpada bătătorită şi îngheţată.

Ninsoarea s-a oprit, dar mormanele uriaşe de omăt n-au dispărut. În Bucureşti, nămeţii au jumătate de metru, cel mai mare strat, exceptând zonele montane. După zile la rând de dat la lopată, mulţi şoferi şi-au pierdut răbdarea şi au plecat cu maşinile acoperite de zăpadă. ''Lenea'' poate fi amendată cu peste 4 mii de lei. 

Urmează temperaturi ce vor coborî până la minus 22 de grade Celsius, inclusiv în Bucureşti

Iar ce e mai rău abia acum vine. După cel mai călduros ianuarie din istorie, aproape toată ţara e sub cod galben de ger timp de şase zile. Frigul a dat o prima dovadă de forţă încă de ieri. Temperaturile au coborât până la minus 20 de grade în zonele înalte. 

Temperaturi minime:

Vârful Omu / -20°C

Iezer / -20°C

Bâlea Lac / -19°C 

Poiana Stampei / -18°C

Obârşia Lotrului / -16°C 

"Vom avea parte de temperaturi maxime mai ales pe centru, sud şi est preponderent negative. În timpul nopţii va fi cu adevărate rece, şi dimineaţa, pentru că valorile de temperatură în majoritatea zonelor vor scădea sub pragul gerului, sub minus 10 grade", a declarat Raul Ilea, meteorolog ANM.

În Bucureşti, sâmbătă dimineaţă, ne vom simţi ca într-un congelator. Vor fi minus 18 grade. Nici spre prânz nu va fi mai bine. La amiază, abia dacă vor fi -4 grade Celsius.

La malul mării, frigul a fost dublat de un vânt tăios

La malul mării, frigul a fost dublat de un vânt tăios. Temperaturile sunt la limita îngheţului, însă vântul intensifică din plin senzaţia de frig. Aşadar, valorile resimţite sunt de -5, -6 grade Celsius. 

Doar soarele, care mai scapă câteva raze firave, mai animă faleza pustie. 

Începem să ne dezmorţim abia de săptămâna viitoare. Termometrele vor indica valori pozitive, însă în normalul perioadei.

Dalia Ionescu Like

De ce am ales să lucrez în presă? Simplu. Sunt curioasă, îmi place să pun întrebări şi vreau să aflu adevărul. Îmi place să cunosc oameni noi, să vorbesc cu ei şi să le ascult povestea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Vremea » România a înghețat azi dimineaţă la - 22 grade, iar gerul se intensifică spre weekend. Cât durează episodul de frig