Vreme extremă în România. După furtuni şi inundatii violente, se instalează canicula
Trăim una dintre cele mai atipice veri din istoria măsurătorilor meteorologice. Doar în ultimele două luni, specialiştii au emis mai multe avertizări de fenomene extreme decât în tot anul 2015.
Trăim una dintre cele mai atipice veri din istoria măsurătorilor meteorologice. Doar în ultimele două luni, specialiştii au emis mai multe avertizări de fenomene extreme decât în tot anul 2015. Vremea e atât de schimbătoare, încât prognozele nu mai pot fi date decât pe perioade foarte scurte de timp. Ploile nu se mai opresc, iar viiturile fac victime de la o zi la alta. Încă o femeie şi-a pierdut viaţa într-o comună din Hunedoara, luată de puhoaie. Iar hidrologii anunţă potopul. Este cod portocaliu de inundaţii în opt judeţe până la miezul nopţii.
25 de judeţe au fost lovite de fenomene periculoase numai în ultimele 24 de ore. Apa a intrat în peste 320 de curţi şi în zeci de case. În Hunedoara, viiturile s-au format în doar câteva minute. O femeie de 71 de ani a murit înecată în proria gospodărie. Încerca să salveze animalele când puhoaiele s-au revărsat cu o forţă incredibilă.
Salvatorii au avut o misiune extrem de difcilă la Cheile Crivadiei. Un bărbat de 55 de ani şi fiica lui de 13 s-au refugiat pe o stâncă după ce apele pârâului au crescut cu viteză. Apa a depăşit doi metri şi a pus în pericol şi echipele de intervenţie.
Mai bine de jumătate de ţară este sub cod galben de ploi până la ora 23. Dar fenomenele meteo extreme cu greu mai pot fi anticipate, spun specialiştii. Vremea este atât de schimbătoare, încât sunt nevoiţi să emită prognoze doar pe intervale scurte de timp.
Elena Mateescu, director ANM:
În 2011, Administraţia Naţională de Mteorologie emitea, în total, 1746 de mesaje meteorologice de tip nowcasting. În acest an, am emis în primele 6 luni ale anului 3831, incluzând şi luna iunie.
Ultimele două luni au fost printre cele mai ploioase din 1961 până în prezent.
Pericole sunt anunţate şi de hidrologi. Este cod portocaliu de inundaţii pe bazinele hidrografice din opt judeţe. Ploile duc la alunecări grave de teren, iar şuvoaiele de apă vin cu viteză de pe versanţi spre localităţi.
Vara autentică va fi veni abia în această lună. Vom trece brusc de la temperaturi sub cele obişnuite, la caniculă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰