Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 1 - 28 iunie 2021. Frig şi ploi la început de vară. Când se încălzeşte

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 1 - 28 iunie 2021.

de Veronica Micu

la 01.06.2021 , 12:30

Vremea 1 - 28 iunie 2021. Temperaturi mai scăzute decât cele specifice perioadei - Observator

Astfel, prognoza pe 4 săptămâni realizată de ANM arată că temperaturile înregistrate în prima lună de vară vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade.

Potrivit specialiştilor, valorile în termometre cresc la sfârşitul perioadei de prognoză. 

Prognoza meteo 1 - 7 iunie 2021

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile estice.

Pe acelaşi subiect

Regimul pluviometric va fi excedentar în estul și sud-estul teritoriului, dar și deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 7 - 14 iunie 2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sudice și în cele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo 14 - 21 iunie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acaestă perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale și nordvestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 21 - 28 iunie 2021

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în regiunile estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile vestice, sud-vestice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoză specială pentru Capitală: Vreme rece și ploi până miercuri

Vremea va fi rece, iar temporar va ploua, se arată în prognoza specială pentru Capitală întocmită de Admnistrația Națională de Meteorologie.

Astfel, până miercuri, la ora 10.00, în București vremea va fi rece pentru această perioadă.

Cerul va fi noros, temporar va ploua și se vor înregistra cantități de apă, în general, de 20-25 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9-10 grade Celsius.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vremea 1 - 28 iunie 2021. Frig şi ploi la început de vară. Când se încălzeşte