Vremea 1 - 29 martie 2021. De mâine, scad temperaturile în toată țara. "Babe" capricioase la început de primăvară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 1 - 29 martie 2021. Specialiştii au anunţat cum va fi vremea până la finalul lunii martie.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Vreme capricioasă în următoarea perioadă.
- Mâine, se răcește în toată țara.
Astfel, potrivit prognozei ANM pentru intervalul 1 - 29 martie 2021, de mâine se răcește vremea în toată țara, pentru ca de miercuri să se încălzească iar.
"Faţă de ziua de astăzi temperaturile scad cu 10 ...15 grade. Astazi, valorile maxime vor fi de 11 grade Celsius în zonele cu ceaţã mai persistentã din Transilvania, precum şi în Delta Dunãrii. În dealurile subcarpatice, îndeosebi ale Munteniei şi Moldovei, se vor înregistra pânã la 21...22 de grade Celsius. Mâine, în nordul Moldovei vor fi doar 4...5 grade Celsius, iar la munte revin ninsorile şi vântul", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Zile capricioase de "Babe"
Primele zile ale lunii martie sunt numite, în credinţa populară, "Babe".
La noi, există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare să-și aleagă câte o zi, adică o "babă", care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme.
Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, vei avea un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, vei avea un an minunat.
Și în acest an, "Babele" aduc vreme capricioasă, cu schimbări în termometre de la o zi la alta.
De mâine se răceşte în toată ţara, dar de miercuri se încălzeşte iar, valorile urmând să ajungă de 15...16 grade. Weekend-ul viitor, însă, vine iar frigul.
Vremea 1 – 8 martie februarie 2021
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregi țări.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a țării.
Prognoza meteo 8 – 15 martie 2021
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu o tendință ușor deficitară în regiunile extracarpatice.
Vremea 15 – 22 martie 2021
Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo 22 – 29 martie 2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰