Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea de mâine 23 august. Temperaturile scad în cea mai mare parte a ţării. Minime şi de 5 grade

Vremea se schimbă radical, temperaturile mai scad, iar în nord şi centru va fi chiar răcoroasă. Maximele zilei sunt încadrate între 20 şi 28 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 23 august.

de Redactia Observator

la 22.08.2025 , 17:02

La noapte, gradul de instabilitate atmosfericã va fi ridicat în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei unde vor fi perioade cu dezvoltãri noroase convectice, averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) şi pe arii restrânse grindinã de mici şi posibil medii dimensiuni (1 - 3 cm). În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantitãţile de apã vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp. În restul ţãrii cerul va fi variabil, cu înnorãri în Maramureş, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea unde manifestãrile de instabilitate atmosfericã se vor semnala pe arii restrânse şi vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, precum şi în sudul Banatului şi al Olteniei (rafale în general de 45...55 km/h şi în jurul a 70 km/h la altitudini mari). Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 10 şi 18 grade. În a doua parte a nopţii, izolat vor fi condiţii de ceaţã.

 

Vremea de mâine 23 august în ţară

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice vor scãdea semnificativ în sudul şi în estul ţãrii, dar vremea va continua sã se rãceascã şi în celelalte zone, devenind rãcoroasã în regiunile nord-vestice, nordice, în centru şi în dealurile sudice. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse însoţite şi de descãrcãri electrice, local la munte (mai ales în Carpaţii Meridionali şi Occidentali) şi în Muntenia unde vor fi cantitãţi de apã pe alocuri de 10...15 l/mp şi izolat de peste 20 l/mp, precum şi pe arii restrânse în Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu uşoare intensificãri la munte mai ales în zona înaltã (rafale de 60...80 km/h), dar şi în sudul Banatului, Oltenia, Moldova, Dobrogea şi Muntenia (viteze în general de 40...50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 20 de grade pe litoral. În a doua parte a nopţii, izolat se forma ceaţã, cu precãdere în zonele depresionare şi pe vãi. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã pe timpul zilei, apoi noaptea va fi în creştere.

Vremea de mâine 23 august în Bucureşti şi în Cluj

La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Minima termicã va fi de 16...18 grade.

Valorile termice vor scãdea semnificativ faţã de zilele anterioare. Cerul va fi temporar noros şi cu o probabilitate mai mare dupã-amiaza şi seara vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 26...27 de grade, iar cea minimã de 14...16 grade.

Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã ziua, apoi noaptea va fi în creştere.

În Cluj, vremea se mai răceşte, sunt aşteptate ploi. Maxima zilei va fi de 21 de grade. 

Vremea de mâine 23 august pe litoral

Vremea va fi în general frumoasã, dar se va rãcori faţã de ziua anterioarã. Cerul va fi variabil cu unele înnorãri dupã-amiaza, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va avea intensificãri ziua (rafale de 40 - 50 km/h), apoi va slãbi treptat în intensitate. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 17 şi 19 grade. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Vremea de mâine 23 august la munte

Valorile termice vor scãdea, astfel cã vremea va deveni rece pentru aceastã datã. Cerul va fi temporar noros şi local vor fi averse însoţite şi de descãrcãri electrice, mai ales în Carpaţii Meridionali şi Occidentali. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu uşoare intensificãri mai ales în zona înaltã (rafale de 60...80 km/h).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 23 august. Temperaturile scad în cea mai mare parte a ţării. Minime şi de 5 grade