Vremea de mâine 5 noiembrie. Frig în cea mai mare parte a țării. Temperaturile coboară sub zero grade
Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime nu vor depăși 13 grade, iar pe timpul nopții minimele vor coborî până la -7 grade în zonele depresionare. Sunt așteptate ploi slabe în vestul și sud-vestul țării, în timp ce la altitudini mari, la munte, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Dimineața și noaptea, în unele regiuni se va forma ceață, posibil însoțită de burniță.
La noapte, cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și temporar va ploua slab în Oltenia și local în Muntenia (cantități de apă în general de 2...5 l/mp) și izolat în Moldova și în sudul Banatului (sub 3 l/mp). În Carpații Meridionali, la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime, mai scăzute față de nopțile precedente, se vor încadra între -4 grade în estul Transilvaniei și 7 grade izolat în Oltenia. Pe alocuri va fi ceață, posibil asociată și cu burniță.

Harta temperaturi România
Vremea de mâine 5 noiembrie în țară
Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe pe arii restrânse (sub 5 l/mp) ziua în Oltenia, Banat, Crișana și în nord-vestul Munteniei. La munte, la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral (40...45 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade izolat în Moldova, Oltenia, Muntenia și în depresiunile din estul Transilvaniei și 13 grade în Banat și în partea de vest a Transilvaniei. Minimele termice vor fi cuprinse între -4 și 4 grade, ușor mai scăzute în depresiuni spre -7 grade. Dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață posibil asociată și cu burniță.

Harta temperaturi România
Vremea de mâine 5 noiembrie în București și în Cluj
La noapte, cerul va fi noros și temporar va mai ploua slab (cantități de apă de 1...3 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 3...5 grade.
Vremea va fi rece pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 0...2 grade. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei, apoi se va degaja. Vântul va sufla slab până la moderat.
În Cluj, vremea se mai răcește față de ziua precedentă. Maxima zilei va fi de 9 grade.

Harta temperaturi România
Vremea de mâine 5 noiembrie la munte
Vremea va fi în general mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, pe parcursul zilei, pe arii restrânse în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali - cu precădere partea sudică a acestora. Vântul va sufla slab și moderat.

Harta temperaturi România
