Antena LIVE
Video

Asistentă medicală, în lacrimi la rând la Sfânta Parascheva: ”Doar credința în Dumnezeu ne mai poate salva”

O asistentă medicală s-a numărat printre miile de pelerini care s-au așezat, joi, la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva din Iași. Cu ochii în lacrimi, asistenta medicală spune că doar credința în Dumnezeu ne mai poate salva în acest moment al pandemiei de Covid.

De la 14.10.2021, 14:20

”Ne bucurăm că am reuşit şi am ajuns la Sfânta, ne-am dorit foarte mult, mai ales în anul acesta de pandemie, Sfânta ne-a făcut parte să ajungem aici, să ne rugăm pentru tot poporul român şi pentru toţi bolnavii. Sunt cadru medical și stiu ce înseamnă bolnavii care sunt in spitale. Asistent medical sunt, da. Eu cred că Dumnezeu ne va scăpa, numai cu credinţă scăpăm, eu aşa cred”, a spus asistenta, reporterului Observator Clara Mihociu.

Câteva mii de persoane asistă, joi, la Sfânta Liturghie săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce peste cinci mii de pelerini stau la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei. Mulţi dintre participanţi nu poartă mască de protecţie şi nici nu păstrează distanţa.

Ceremonia religioasă se desfăşoară în condiţii speciale din cauza restricţiilor impuse de pandemia Covid-19. Pe pietonalul din faţa scenei unde are loc Sfânta Liturghie au fost amplasate sute de scaune, în timp ce în zona Catedralei au fost montate ecrane uriaşe pe care credincioşii pot urmări evenimentul. Pe de altă parte, continuă pelerinajul la racla Sfintei Cuvioasei Parascheva, aşezată în curtea catedralei ieşene.

În cursul dimineţii de joi rândul pelerinilor a atins peste un kilometru, peste 5.000 de credincioşi aşteptând să se închine la raclă.

Ți-a plăcut acest articol?

iasi lacrimi pelerin racla
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024